Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF).
Una dintre decizii îl privește pe un jucător de la FC Botoșani. Este vorba despre Junior Pius care a fost suspendat un joc și amendat cu 740 de lei.
Iată toate sancțiunile:
"FCV Farul Constanţa vs. AFC Hermannstadt - Eliminare Gheorghe Hagi (FCV Farul Constanţa) - În temeiul art. 53.1 din RD, se sancţionează antrenorul Gheorghe Hagi cu suspendare pentru două jocuri şi penalitate sportivă de 320 lei", se arată în decizia Comisiei de Disciplină a FRF.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Comisia de Disciplină a decis sancţionarea clubului Oţelul Galaţi cu penalitate sportivă de 5.000 de lei în urma unor incidente petrecute la partida cu Poli Iaşi, scor 1-1, din etapa a 15-a a Superligii.
Jucătorul Valentin Creţu, de la FCSB, eliminat în partida câştigată cu FC U Craiova, cu scorul de 2-1, în etapa a 16-a a Superligii, a fost sancţionat de membrii comisiei cu suspendare pentru două partide şi o penalitate sportivă de 3.000 de lei, potrivit agerpres.ro
Pentru cartonaşul roşu primit în partida Universitatea Cluj - Petrolul Ploieşti, scor 0-0, în etapa a 16-a, jucătorul echipei clujene Valentin Gheorghe a fost sancţionat cu suspendare pentru două meciuri şi o penalitate sportivă de 3.000 lei.
Jucătorii Adam Nemec (FC Voluntari) şi Junior Pius (FC Botoşani), eliminaţi în partida directă din etapa a 16-a, scor 3-3, au primit suspendări de câte un joc şi amenzi de 740 lei.
(foto – Fotbal Club Botoșani)
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Reacția lui Cornel Șfaițer, după remiza cu Botoșani: Am fi meritat mai mult după aspectul jocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Tânărul din Botoșani care a lăsat chitara pentru medicină: E nevoie sa fim un exemplu
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Dieta hipocalorică devine mai ușoară: Cum te ajută suplimentele Kindora să te simți mai bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024