Sunt pline instanțele de oameni nemulțumiți care caută dreptatea la Judecătorie sau Tribunal. Puțină lume știe faptul că volumul de activitate al judecătorilor care preiau procesele este unul draconic.
Tribunalul Botoșani a avut spre soluționare, în anul 2016, un număr total de 53.823 de dosare din care 39.763 au fost cauza nou intrate pe rol.
Ponderea cea mai mare a dosarelor de soluționat a revenit Judecătoriei Botoșani, care a înregistrat un volum total de activitate de 28.003 dosare, adică peste 50% din activitatea totală.
Tribunalul Botoșani și instanțele arondate au fost declarate anul trecut eficiente.
”Singura instanță care s-a încadrat în gradul de eficiență – foarte eficient a fost Judecătoria Botoșani”,
Anitta Manole, președintele Tribunalului Botoșani
Judecătoria Botoșani a înregistrat un progres anul trecut când volumul de activitate a crescut cu aproape 20%, de la 18.323 de dosare nou înregistrate în 2015, la 21.857 în anul 2016.
”La finele anului figurau 11 posturi vacante de judecător. Încadrarea instanței în gradul foarte eficient trebuie analizată și din perspectiva per judecător, posturi efectiv ocupate, 1.187 dosare per judecător, a 46 –a judecătorie la nivel național în ierarhia judecătoriilor și peste media de la nivel național care a fost de 1.082 de dosare per judecător”,
Anitta Manole, președintele Tribunalului Botoșani
La Judecătoria Dorohoi numărul de dosare a crescut cu 12%, iar Judecătoria Darabani a fost singura instanță care a înregistrat o scădere a cauzelor noi în cotă procentuală de 17%, de la 2.455 dosare la 2.014 în anul 2016.
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024