Controale au avut loc și în unități economice din județul Botoșani, amenzile ajungând la 18.000 lei.
În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2019, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Botoşani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Secţiilor de Poliţie Rurală nr. 7 şi 9 şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au organizat o acţiune pe raza judeţului Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă în rândul cetăţenilor.
Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 122 de persoane şi controlate 71 de autovehicule şi 7 unităţi economice.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 18.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024