O amplă acțiune desfășurată de polițiștii rutieri din Botoșani a scos la iveală nereguli importante la mașinile de marfă și de transport persoane.
217 autovechicule verificate de polițiștii rutieri și 104 ancțiuni acordate! În perioada 14-20 octombrie, poliţiştii botoşăneni au desfăşurat acţiunea TRUCK & BUS, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și mărfuri, aceasta fiind coordonată la nivel naţional de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Acţiunea a vizat reducerea accidentelor rutiere având drept cauză nerespectarea normelor legale de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi celui de marfă.
În cele 7 zile, poliţiştii au avut în vedere respectarea de către şoferii profesionişti a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, funcţionarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
Poliţiştii au acţionat pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, cu ocazia activităţilor desfăşurate fiind controlate 217 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale.
Activităţile de control s-au desfăşurat simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de Operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024