Comisia juridică şi comisia economică din cadrul USL a luat act de adresa Instituţiei Prefectului privind plângerea prealabilă privind hotărârea cu privire la bugetul pe 2012. La ora actuală cele două comisii se află în faza de analiză a motivelor care au stat la baza adresei trimisă de Prefectură până la şedinţa de CJ care urmează a fi convocată, consilierii judeţeni din cadrul USL să aibă punctul de vedere juridic şi economic pentru ca legea să fie respectată.
Practic, în urma unei prime analize făcută de comisii, unul dintre aspectele sesizate de juriştii Instituţiei Prefectului nu ar ţine de competenţa CJ .
„Din punct de vedere juridic comisia consideră că alineatul e, de la punctul 2 din adresa d-lui prefect este de competenţa Finanţelor şi nu a Consiliului Judeţean. Dar până la şedinţa CJ se va pune un punct de vedere oficial pentru ca membrii USL din CJ să aibă un punct de vedere comun şi legea să fie respectată”, a declarat
Mihai Costea, secretar executiv pe probleme juridice PNL. Mai exact este vorba despre un articol care spune că „
nici una din unităţile administrativ teritoriale nu a făcut dovada aprobării unui „Plan de dezvoltare locală” şi mai mult decât atât nu a făcut dovada că proiectele de dezvoltare locală ce au fost invocate în cuprinsul cererilor de alocare a sumelor sunt cuprinse în programele de dezvoltare. Se impune a releva faptul că programele de dezvoltare locală trebuiau să fie aprobate de către autorităţile locale până la sfârşitul anului 2011, astfel încât să fie respectate cerinţele art.37 alineatul (3) din Legea privind finanţele publice locale care reglementează utilizarea indicatorilor stabiliţi la finele anului anterior anului de calcul”.
(G.E.)