Un fost membru CNA, care a criticat dur numărul copilului de 7 ani, din Botoșani, la Românii au talent, a avut o reacție surprinzătoare cu privire la doctorița de la oncologie care lua bani și produse de la pacienții bolnavi de cancer.
Radu Herjeu, fost membru CNA, consideră că Rareș Prisacariu a fost un „pion” folosit de alte persoane pentru a da mai departe un mesaj care îi este mai mult decât inaccesibil.
”Rușine celor care au folosit un copil de şapte ani (care răspunde la întrebarea „De ce te cheamă x?” cu „Așa m-au botezat părinții!”) pentru a transmite un mesaj cu care nu doar că nu are nimic în comun, dar 99% îi este inaccesibil (ca limbaj, subiect, conjunctură, implicații). Și care, mai mult ca sigur, habar n-au ce înseamnă „silnicii”. Dar el, sunt convins, știe! Mult mai ”cringe” decât alți copii care, pe aceeași scenă, la vârste apropiate, cântau cu patos despre pierderea iubirii vieții lor sau despre trădarea în dragoste”, a scris Radu Herjeu, pe Facebook.
Radu Herjeu a certat mai întâi presa pentru cum a tratat cazul oncologului Anca Dumitrovici Ababneh de la Spitalul Județean de Urgență Suceava, acuzată că ar fi luat zeci de șpăgi de la pacienți.
Apoi, fostul jurnalist, actual trimis al PSD în Consiliul de Administrație al Radio România, a „nunțat” chestiunea: „nu cumva există o diferență între condiționarea actului medical de șpagă și cadoul dat ca semn de mulțumire unui om care ți-a salvat viața”, potrivit defapt.ro.
Herjeu a sugerat și că medicul de la Suceava nu ar fi luat șpăgi, ci doar ar fi fost recompensată de pacienți, mai scrie sursa citată.
„Din păcate, subiectul recent cu doctorița de la Suceava care ar fi luat peste 60 de șpăgi ca să trateze pacienții bolnavi de cancer a fost tratat mai mult în stil tabloid, isterico-generalizator. Ca la noi. Dincolo de revolta pe care comportamentul unui astfel de ”medic”, dacă se va dovedi real, dincolo de acuzațiile aduse, societatea românească ar trebui să dezbată și să decidă dacă nu cumva există o diferență între condiționarea actului medical de șpagă și cadoul dat ca semn de mulțumire unui om care ți-a salvat viața.
PS. Am restricționat comentariile pentru cei din afara listei mele pentru că unii sunteți atât de proști încât niciun medic nu vă poate face bine, cu sau fără șpagă!”, a scris Radu Herjeu pe Facebook.
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024