Conflictele care degenerează în bătăi par să fie din ce în ce mai frecvente la Botoșani, în special în mediul rural. Acolo unde oamenii se iau la bătaie din diferite motive chiar și de la o bucată de pământ.
Este și cazul unui botoșănean care pe fondul unui conflict mai vechi s-au luat la bătaie cu un consătean din Tudora. L-a lovit de mai multe ori în zona capului cu un furtun. Martoră la incident a fost și prietena celui bătut care din cauză că a intervenit în aplanarea scandalului a fost și ea lovită.
Agresorul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de loviri sau alte violențe, iar în fața instanței de la Judecătoria Botoșani și-a recunoscut fapta și a beneficiat astfel de o reducere a pedepsei.
Magistrații botoșăneni au decis să îi acorde doi ani de închisoare cu suspendare.
De asemenea, va trebui să presteze muncă neplătită în folosul comunității, dar și să frecventeze un program de reintegrare socială.
„În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune condamnatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani în colaborare cu instituții din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul să presteze un număr de 90 zile muncă neremunerată la Primăria comunei Tudora sau la D.J.D.P. Botoșani”,
se arată în decizia instanței
Totodată, bărbatul va trebui să le plătească celor doi daune în total de 3.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024