La numai o săptămână după ce a împlinit 20 de ani, Daniel a aflat că are leucemie acută. Vestea a căzut ca un fulger asupra tânărului, dar și a familiei sale.
Miliarde de clipe încă netrăite, mii de trăiri încă neexperimentate, sute de vise nerealizate au intrat pentru Daniel într-un câmp dens de ceață.
Tânărul nu renunță însă la luptă. Este încrezător că va răzbate, deși viața lui costă în acest moment 100.000 de euro - atât trebuie să achite familia pentru transplantul de măduvă și tratamentele ulterioare care îl pot salva de la moarte.
Cu ajutorul Asociației ”Salvează o inimă”, Daniel a început deja chimioterapia, însă drumul spre vindecare este unul lung și costisitor. În acest moment tânărul se află într-o clinică din Turcia, împreună cu mama sa.
”Eram la muncă în Italia. Noi vorbeam destul de des la telefon, despre toate câte ni se întâmplau. Știam că a ajuns la spital din cauza unei răceli puternice cu febră de 40 de grade și dureri de cap. În timpul unei conversații am sesizat că medicii îi puneau tot felul de întrebări și am simțit că ceva nu e în regulă. Am cerut să vorbesc cu medicul de gardă. Am auzit doar atât: Analizele lui Daniel au ieșit foarte rău și că are leucemie acută. Nu aș avea cum să explic niciodată în cuvinte ce am simțit în acel moment. Timpul s-a oprit efectiv în loc. Am rămas pur și simplu blocată. Nu mai auzeam ce continua să îmi explice doctorul. Nu mai auzeam nimic, simțeam doar că mă prăbușesc într-un mare hău. După ce am închis telefonul am izbucnit într-un plâns compulsiv și îl întrebam pe Dumnezeu: De ce Daniel? Am văzut atâtea cazuri de acest fel pe internet, dar nici gând că asta ar putea să ni se întâmple nouă", a mărturisit Liudmila, mama lui Daniel printre lacrimi.
Femeia crește singură 3 copii. În urmă cu 13 ani a divorțat, iar cei mici au rămas în grija sa. Ca să acopere cheltuielile familie a fost nevoită să plece la muncă în străinătate. După ce și-au terminat studiile, și copii au luat drumul străinătății. Daniel a terminat școala profesională de mecanic auto și a lucrat o perioadă în Polonia și Franța, dar s-a întors în țară, pentru că aici se simțea acasă.
”Înainte să se îmbolnăvească, Daniel era un băiat puternic, muncitor, cu mulți prieteni. Puternic este și astăzi. Îmi zice în fiecare zi: Să stai liniștită, că se lecuiește! El se teme pentru mine să nu cad psihic, iar eu mă tem pentru el. Noi nici acum nu folosim cuvântul cancer, noi zicem celule rele. Pe Daniel îl susține foarte multă lume. Primește mesaje de la prieteni, săteni, rude, de la alți bolnavi care au trecut prin asta, de la părinți ai căror copii suferă de acesta boală, iar pe el îl încurajează foarte mult. Mai sunt și oamenii de bine care ne-au ajutat și ne ajută cu donații, iar Daniel spune mereu: Eu trebuie să mă fac sănătos! Nu am cum să nu mă întorc acasă sănătos. Trebuie să le arăt oamenilor că am luptat și am biruit! Nu vreau să îi dezamăgesc!"
Suma de care are însă nevoie Daniel este extrem de mare. Familia Spînu nu are cum să strângă 100.000 de euro doar cu ajutorul rudelor și prietenilor.
”Niciodată nu am cerut nimic de la nimeni, indiferent cât de greu mi-a fost. Acum însă, noi ca și familie, suntem depășiți de situație. După ce au aflat situația critică în care se află Daniel, mai mulți cunoscuți ne-au îndrumat să cerem ajutorul Asociației Salvează o inimă care a ajutat multe familii aflate în situația noastră. Așa am ajuns să deschidem o campanie de strângere de fonduri și suntem, foarte recunoscători echipei coordonate de Vlad Plăcintă, dar mai ales oamenilor care donează în fiecare zi din puținul pe care îl au ca Daniel să trăiască!".
Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/daniel-spinu/
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ"
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Daniel Spînu!
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024