Combustibilul este în medie cu 2 lei mai scump comparativ cu anul trecut. Deși cotația barilului de petrol a scăzut pe piețele internaţionale, la noi în țară prețurile la pompă nu dau înapoi.
Combustibilul este mult mai scump decât anul trecut de Paște. Pentru benzină, plătim în medie cu 2 lei în plus iar pentru motorină - cu trei. În loc să ne așteptăm la ieftiniri, specialiștii ne sfătuiesc să ne planificăm mai atent deplasările.
Cu un an în urmă, prețul mediu la benzină era de 5,48 lei litrul. Acum este cu 2,23 de lei mai scumpă. Motorina costa în medie 5,37 lei, în aceeași perioadă din 2021, în vreme ce acum costă cu aproape 3 lei mai mult.
”Trebuie să fim cât mai chibzuiți în folosirea mașinilor sau să ne grupăm deplasările împreună și cu alte persoane, cred că asta e ce putem face, prețurile nu dau semne de scădere mai puternică”, ne spun specialiștii consultați de ProTV.
Barilul de petrol este acum cotat la 110 dolari, sub nivelul maxim de luna trecută, de 140 de dolari, dar prețurile de la pompă nu au fost mult modificate. Asta deși Agenția Europeană de Energie a anunțat că țările membre vor elibera 120 de milioane de barili din rezervele strategice, ceea ce ar fi putut duce la ieftinire.
”Prețurile la carburanți au avut în ultima vreme o inerție, au crescut poate mai puțin decât ar fi implicat nivelul barilului, dar nici scăderile nu au fost la același nivel. Pentru benzină, există poate și o explicație vizavi de cerere, pentru motorină e o cerere mult mai mare decât înainte - din agricultură, logistică și din cauza conflictului”, Claudiu Cazacu, analist.
Mai ales șoferii cu motoare pe motorină plătesc mai mult, pe măsura ce diferența față de benzină se mărește.
Potrivit unei platforme de monitorizare a prețurilor din stații, cea mai ieftină benzină standard putea fi găsită vineri în județul Timiș – la prețul de 7 lei și 62 de bani pe litru. Iar cea mai ieftină motorină, în capătul celălalt al țării, la Botoșani, cu 8 lei și 16 bani litru.
Deși inițial s-a vorbit inclusiv despre o posibilă reducere a accizei la carburanți, valabilă pentru toată lumea, autoritățile de la noi au dat înapoi și au decis ca până la urmă doar transportatorii și distribuitorii să primească ajutor în fața acestor scumpiri. Aceștia vor primi o reducere de 50 de bani pe litrul de carburant.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024