(P) România și implicit Botoșani intră de miercuri în ceea ce odată se chema ”Luna Cadourilor”. Chiar dacă denumirile și obiceiurile s-au mai schimbat în timp, parfumul sărbătorilor de iarnă rămâne unul inconfundabil.
Și poate fi simțit și trăit deja la Alexander shop, magazinul deschis pe bulevardul Mihai Eminescu 42, lângă parcul de la Casa Tineretului.
Deopotrivă copii și părinți, bunici și nepoți, aici pășiți într-o lume a bucuriei.
Găsiți zeci și zeci de figurine, de la îngeraș de catifea și elf pentru agățat în brad până la spărgători de nuci și ursuleți cu căciulă și fular, de la căluț la căprioară și de la îngerașii zorilor la o bufniță în culoarea zăpezii.
Cum peste doar câteva zile cei mici, dar nu numai ei, vor căuta prin ghetuțe sau șosete darurile de Moș Nicolae, la magazinul de la intersecția străzii Marchian cu bulevardul Mihai Eminescu sunt deja pregătiți ciorapii de sărbătoare. Roșii, bineînțeles, dar sunt și galbeni, gri, multicolori, imprimați cu personaje coborâte din povești și prevăzute inclusiv cu buzunar și etichetă, pentru ca Moșul să nimerească exact cadoul potrivit.
Chiar dacă razele soarelui încă ne mai mângâie în prag de decembrie, gândul spre zăpezile de altădată și oamenii de zăpadă le purtăm mereu în amintire. Tocmai de aceea, la Alexander shop găsiți ”omul de zăpadă” într-o mulțime de variante și ipostaze: sub forma unei bomboniere ceramice cu capac, a unei bomboniere de porțelan, ca o jucărie textilă, cu picioare lungi, eșarfă și pălărie ori varianta mai clasică, decorativă, cu pălărie.
Bineînțeles că din tot acest peisaj feeric nu putea lipsi cel mai iubit bătrânel. Pe Moș Crăciun îl puteți agăța în brad, întrucât figurina are 20 - 30 de centimetri, dar îi puteți găsi și cu totul alte locuri prin casă. Fiindcă aici moșul cel drag a crescut mult în înălțime, trecând chiar și de 1 metru. A îmbrăcat un palton îmblănit și-a pus sacul de cadouri în spate și a pornit în căutarea bradului.
Pe care l-a găsit tot la Alexander shop. Și nu unul, ci chiar mai mulți. Aici a dat peste brăduți de 50 - 65 cm decorați cu fructe de pădure roșii, conuri de pin și ramuri artificiale verzi, care contribuie la crearea atmosferei magice a sărbătorilor de iarnă, oferind încăperii acel decor festiv plin de emoție, specific lunii decembrie.
Dar toate acestea au nevoie și de o casă care să le găzduiască. Așa că puteți alege între o căsuță decor turtă dulce cu lumină caldă, o casă decorativă cu ceramică led, una cu porțelan cu led și o alta roz, din ceramică și cu led.
Adăugați la toate acestea un clopoțel auriu, o stea verde, un baston de turtă dulce, flori ninse, o carte de poveste, felinare, fluturi, lumânări și globuri într-o mulțime de forme și dimensiuni.
Și lăsați deoparte îngrijorarea pentru ninsoare. Aici găsiți inclusiv zăpadă artificială cu efect incredibil de realist.
Peste vreo șase săptămâni sărbătorile de iarnă vor fi deja amintire. Alexander shop va rămâne însă acolo unde îi este locul. Pentru că, dincolo de Moș Nicolae, Moș Crăciun și Anul Nou, este un magazin de cadouri. Pentru EA, Pentru EL, pentru aniversări și pentru copii. Eșarfe și genți pentru doamne, curele și portmonee pentru domni, plus tot felul de jocuri, de la șah – mandarin la rummy cu table curbate.
Și dacă vă este greu să vă decideți puteți apela la cadourile deja împachetate în care la loc de cinste stau ciocolate fine și băuturi așijderea. Într-un astfel de pachet descoperiți și sticla de vodcă ce urează sărbătoritului, pe etichetă, mesajul pe care îl dorește cumpărătorul.
Alexander shop are și o secțiune de ”home decor” în care găsiți aranjamente florale, produse de aromaterapie și relaxare, ceasuri de perete, vaze, statuete, suporturi de lumânări. Unele vin de la celălalt capăt al lumii, din îndepărtata Asia, din țări precum India, China și Indonezia, altele din Europa Occidentală: Germania, Anglia, Spania.
Tot aici puteți găsi și produse hand-made, dar cel mai bine este să vă convingeți singuri pășind pragul magazinului Alexander shop, situat vis-a-vis de magazinul Ovisim din bulevardul George Enescu. Este deschis de luni până vineri de la 9:00 la 18:00, sâmbăta de la 8:30 la 16:00, iar duminica de la 8:30 la 14:00.
Sau eventual accesați www.alexandershop.ro. Pentru comenzi și orice întrebări puteți apela 0749.125.017.
Sărbători de poveste să aveți!
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024