Revelion la datorie pentru forţele de ordine .Oamenii legii botoşănenii vor lucra şi în noaptea dintre ani pentru asigurarea ordinii şi liniştii pe străzi. Ei vor insista mai ales în locaţiile publice unde botoşănenii se vor strânge pentru sărbătorirea Revelionului.
Pentru a împiedica apariţia faptelor antisociale generate în primul rând de consumul de băuturi alcoolice în rândul botoşănenilor de Revelion, dar şi a numărului mare de persoane care vor ieşi să petreacă în stradă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a mobilizat un număr semnificativ de forţe de ordine.
Nici lucrătorii de la Poliţia Comunitară nu vor avea clipe de odihnă în Ajunul Anului Nou, fiind organizate patrule stradale, dar şi echipe care vor asigura ordinea în municipiu, mai ales în zona unde vor avea loc festivităţile noului an.
Jandarmii botoşănenii vor sprijini şi ei eforturile poliţiştilor, făcând parte din patrulele mixte care vor acţiona nu doar în municipiu, dar şi în judeţ, la Săveni sau Dorohoi cu ocazia Festivalurilor Datinililor şi Obiceiurilor.
Aproape 100 de jandarmi vor acţiona în municipiu şi în judeţ pentru a evita incidentele neplăcute.
Oamenii legii vor asigura ordinea în municipiu şi judeţ, şi în prima zi a noului an, cu ocazia cinstirii Sfântului Vasile, zi în care vor fi organizate slujbe, mulţi botoşăneni serbîndu-şi ziua de nume.