La doar 24 de ani un pompier din Botoșani a dat dovadă de curaj și a intrat singur în flăcări

Într-o vreme în care empatia și altruismul sunt adesea puse la încercare, un tânăr pompier din județul Botoșani ne reamintește ce înseamnă cu adevărat devotamentul față de semeni.

 

Singur în fața flăcărilor 

 

 

La doar 24 de ani, soldatul Ovidiu Groza demonstrează că adevăratul spirit de salvator nu se oprește odată cu terminarea programului.

În această dimineață, abia ieșise din tură, când i-a sunat telefonul. Un localnic din comuna lui natală, Manoleasa, avea nevoie de ajutor. Funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum a luat foc, iar flăcările amenințau să se extindă la acoperișul casei. Fără să stea pe gânduri, Ovidiu a intervenit imediat și a reușit să stingă începutul de incendiu. Chiar dacă era după o tură de 24 de ore, pompierul a mai rămas încă două ore să se asigure că pericolul a fost înlăturat.

 

Datorită acțiunii sale rapide, locuința a fost salvată, iar pagubele au fost minime.

 

Nu pot să fiu martor pasiv atunci când știu că pot ajuta. Misiunea noastră nu se încheie odată cu schimbul de tură”, declară tânărul, cu o modestie dezarmantă.

 

A mai salvat două case 

 

 

Nu este pentru prima dată când intervine voluntar în astfel de situații. În ultimele luni, Ovidiu, împreună cu șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Manoleasa, a mai salvat două locuințe care erau în pericol din cauza unor incendii izbucnite în jurul coșurilor de fum.

 

Este cunoscut de toți oamenii din comuna Manoleasa pentru implicarea sa, când apare o situație de urgență. Pentru el, meseria de pompier nu este doar un loc de muncă, ci o misiune de viață.

 

Povestea  lui Ovidiu Groza este un exemplu de omenie, curaj și dăruire. Un tânăr care, în loc să-și petreacă timpul liber în confort, alege să fie mereu gata de intervenție, pentru că știe că, uneori, o clipă de ajutor poate face diferența între viață și moarte.

 

Soldatul Ovidiu Groza este angajat al ISU Botoșani din 2022 și își desfășoară activitatea în cadrul Stației de Pompieri Săveni.

 

12 produse RETRASE de pe rafturile unui supermarket 

Redacția Botoșăneanul

Apr 12, 2025

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code