Ana-Maria este o fetiță în vârstă de 8 anișori, cu un diagnostic crunt, ce a smuls-o fără de veste din magia copilăriei: cancer renal.
Cea mai mare durere a unei mame este să își vadă copilul suferind. Iar atunci când durerea este dublată de neputința de a face față nevoilor materiale, totul devine o continuă sfâșiere.
Ana Maria este din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani. Prima dată, mama s-a îngrijorat după ce a descoperit o umflătură pe trupul fetiței.
“Când ți se spune că propriului tău copil i s-a pus diagnosticul de cancer, simți cum brusc și fără de voie tocmai ai intrat în cel mai groaznic coșmar al vieții tale. Sau cel puțin eu aceasta am simțit. Totul a început când am descoperit o umflătură proeminentă și palpabilă pe abdomenul micuței mele. Știam prea bine că ceva nu este în regulă, de aceea în următoarele momente am chemat salvarea. Inițial, la Spitalul de Copii din Botoșani, nu am primit un diagnostic precis, ceea ce ne-a determinat să mergem la Iași la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria”, spune mama copilei.
La Iași, în urma analizelor de rigoare, a venit și diagnosticul ce prevestea zile la rând petrecute în teamă și îngrijorare constantă.
”Cum puteam eu spune copilului meu că viața sa atârnă de un fir de ață? Sau cum le puteam explica celor patru frățiori ai ei că surioara lor nu se va mai întoarce acasă?”
În prezent, în urma unei intervenții chirurgicale și a numeroase ședințe de chimioterapie, Ana Maria este foarte slăbită.
”Nu prea mănâncă, abia mai suportă tratamentul prin citostatice. E dureros, dificil și epuizant, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic, iar faptul că nu știm când toată această suferință va lua sfârșit doar contribuie la tragicul situației…”, mărturisește cu durere mama fetiței.
În curând, Ana Maria se va reîntoarce la spital alături de mama ei pentru a continua tratamentul prin chimioterapie. Având în vedere că tatăl trebuie să rămână acasă cu cei patru frățiori, dintre care cea mai mică fetiță are doar doi anișori, familia a rămas practic fără nici un venit, în afară de alocațiile copiilor. Haideți să le întindem o mână de ajutor!
Vezi aici cum o poți ajuta pe Ana Maria.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024