Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale, fumatul în locuri nepermise, jocul copiilor cu focul, utilizarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, precum şi acţiunea intenţionată sunt cauzele care au generat 28 de incendii, în ultimele patru zile, la Botoşani.
Pentru stingerea incendiilor au intervenit, în total, aproape 300 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani, voluntari ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi cetăţeni. Pagubele au fost estimate la aproape 30.000 lei.
Pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor la gospodării şi locuinţe, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de peste 3.600.000 de lei. Cele mai multe evenimente cu foc s-au produs în seara zilei de 13 aprilie. Astfel, într-un interval de trei ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a nu mai puţin de nouă incendii izbucnite pe raza localităţilor Bârsăneşti (comuna Durneşti), Cismăneşti (comuna Dobârceni), Cişmea (comuna Răchiţi), Săveni, Suliţa, Coţuşca, Ştefăneşti, Cobâla (comuna Şendriceni) şi Străteni (comuna Lozna).
Având în vedere că cele mai multe evenimente cu foc au fost generate ca urmare a nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe timpul arderii resturilor de vegetaţie uscată, ISU Botoşani reaminteşte cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
- obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;
- informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă; realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.
CITEȘTE:
Plan B la Memorialul Ipotești, o expoziție propusă de doi artiști din Cluj
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
O tânără actriță din Botoșani cooptată într-un serial de succes
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
Polițiștii au făcut un nou „recensământ” al șoferilor, au găsit și beți și posibil drogați
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Primarul fermier de la Ipotești: Vindeam brânză în piață și nu mi-e rușine – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
24 de ani de pușcărie! Femeia care a omorât mai mulți muncitori condamnată de judecători
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile