Petrecerea ultimelor ore din 2019 și a primelor minute din 2020 în stradă a fost modul în care câteva mii de botoșăneni au ales sau poate au fost nevoiți să facă revelionul. Ei au participat la concertele organizate de Primăria Botoșani în Piața Revoluției.
Ca și în anii precedenți, scena s-a montat pe trecerea de pietoni dintre parcul Rapsodia și Teatrul Mihai Eminescu, acolo unde de la ora 20:00 s-a difuzat mai întâi muzică ambientală.
Localnicii prezenți în zonă, care s-au înmulțit odată cu apropierea de miezul nopții, au avut apoi parte de o urătură zdravănă, marca ”Fanfara de la Vorona” și de câteva piese populare cântate de Carmen Cornaci.
În jurul orei 21:30 pe scenă a urcat Paula Seling. Nu singură, ci alături de un pian la care a interpretat cântece precum ”Timpul” ori ”Ploaie în luna lui Marte”.
După alte câteva numere de muzică populară ale artiștilor locali Mitică și Anisoara Ștefan și Cornelia Ciobanu petrecerea a căpătat aer de... Basarabia.
Și aceasta întrucât pe scenă a urcat moldoveanca Natalia Gordienko. Timp de vreo 40 de minute a cântat melodii cât se poate de diverse, de la ”Costică, Costică” la ”Volare” & ”Bamboleo” și de aici la ”One way ticket” plus ceva din Boney M.
Cu mai puțin de cinci minute înainte ca 2019 să devină istorie, Natalia Gordienko s-a oprit din cântat.
I s-a alăturat Francisca Dulceanu. În timp ce pe ecranul din spatele scenei era proiectat un ceas, cântăreața botoșăneană i-a transmis că, ”Natalia, trebuie să închidem ochișorii și să ne punem o dorință”.
Nu știm ce năzuințe secrete are cântăreața din Republica Moldova, însă sigur este că în primele clipe din 2020 la Botoșani cele două au exclamat prelung ”La muuulțiii anniiiii Botoșani! La mulți ani, România! La mulți ani, 2020!” după care s-au lansat artificii de pe Palatul Administrativ spre încântarea miilor de botoșăneni care au ocupat o bună porțiune din strada Cuza Vodă și Pietonalul Unirii.
”Să aveți un an minunat ca voi, vă mulțumim că sunteți aici, acum”, a mai spus Francisca.
Apoi ambele artiste au început să cânte celebrul ”Happy new year” – Abba.
Distracția a mai durat preț de aproximativ jumătate de oră, timp în care în fața spectatorilor s-a aflat Francisca.
Tot atunci în fața scenei s-au încins câteva hore gigantice.
Prilej de tot felul de contre, acuzații și dispute în Consiliul Local, revelionul municipalității, pentru care s-au alocat 100.000 de lei, nu a adus lângă scenă decât doi dintre cei 24 de aleși de la municipiu: viceprimarul Cosmin Andrei și consilierul local Gabriel Tănase, ambii veniți cu soțiile.
În schimb, tot spectacolul a fost supravegheat de impresarul Liviu Sorinel, ca și anul trecut el fiind coordonatorul evenimentului, calitate în care a reușit să prevină întârzierile deranjante din alți ani.
Pe parcursul spectacolului circulația a fost întreruptă pe strada Cuza Vodă între intersecțiile cu Marchian și Aleea Rapsodia, fiind reluată la scurt timp după finalizarea show-ului.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024