O artă originală, modernă. O îndrăzneală artistică aparte, dublată de o putere de imaginație greu de egalat în planul pictural contemporan. Corneliu Dumitriu a dezvoltat, ca artist, un adevărat cult pentru culoare.
Corneliu Dumitriu s-a născut pe 1 iunie 1954, la Rădăuți Prut. Este al zecelea copil al familiei. Chiar dacă, la ivirea sa pe lume, tatăl ajunsese parcă obosit în coasta bătrâneţii, mama, o femeie foarte frumoasă, era ceva mai tânără, fiind un real sprijin pentru toți copiii.
Pentru Corneliu Dumitriu, arta vine din surplusul energetic al pictorului. O energie care conferă operei nu doar forță, lumină, ci și iubire.
”Când energia este dirijată către artă se simte, obiectul acela devine viabil, devine încărcat cu iubire, cu forță, cu lumină, cu imprevizibilul numit creație. Toate lucrurile astea sunt datorate energiei pe care o posezi. Și cu cât consumi mai multă energie – e ca în arte marțiale – cu atât primești mai multă energie. De aceea o lucrare făcută din plictiseală, făcută din ură, nu se va apropia cum trebuie de om. După mine, pictura trebuie să înnobileze, să ducă rasa umană către niște culmi care îi sunt hărăzite și pe care noi le cam uităm”, mărturisește Corneliu Dumitriu.
Se consideră un om obișnuit, un om simplu. Dar recunoaște că muncește enorm și că succesul artei sale vine și din curajul de a se dedica exclusiv picturii. ”Un curaj nebunesc”, adaugă artistul.
”Eu nu am cu nimic, nici un merit, față de alt om. Sunt un om obișnuit, banal într-un fel, care nu excelează cu mult față de alți oameni. În afară de faptul că muncesc foarte mult, cu multă aplicație. Am avut curajul la un moment dat să rup cu totul orice sursă posibilă în afară de pictură, ceea ce a fost un curaj nebunesc”.
Important este ca vizitatorul ”de galerie” să nu fie un neavizat. De aceea, un om care merge la teatru, care citește, care își asumă o existență culturală, va fi întotdeauna capabil să perceapă și un mesaj artistic.
”Arta este o consecință a formării spirituale. Spiritul se formează din literatură, din poezie, din muzică. Or dimensiunea unui artist este întotdeauna generată de acumularea lui pe plan cultural pornit din științele umaniste. Francezii au făcut acel program de educație permanentă, în care au angajat o întreagă societate”, spunea în urmă cu câțiva ani artistul Corneliu Dumitriu.
Privită cu ochi critic, arta lui Corneliu Dumitriu este una nu doar originală, ci și modernă.
Regretatul Aurel Dorcu vedea în pictura lui Corneliu Dumitriu ”o putere rară de a-și imagina peisaje, personaje, compoziții de un nebănuit aspect”.
”Uneori fantezia imaginativă frizează fantasticul sau visul. De fiecare dată aspectele realității transpar ingenios. Pânze cu cai în buiestru par că vin din carele de foc biblice sau din poveștile cu zmei și totuși sunt caii zilelor noastre din puținele herghelii rămase. O pânză cu vultur în zbor, vultur în zbor de pradă, asemenea păsării legendare, năpustită asupra lui Prometeu înlănțuit în Caucaz. Poate sugestie a omului cutezător și avântat, cu ecou de autoportret fidel și mândru”, spunea Aurel Dorcu.
De aceea, potrivit profesorului împătimit de artă, ”caracterul modern al picturii reprezintă atuul principal al artei lui Corneliu Dumitriu”.
”Modernă prin simplitate imaginilor surprinse, prin aspectul sugestiv, evitând exprimarea naturalistă, modernă prin limbajul pictural – desen, compoziție, cromatică. Artistul apelează rar la linia de contur, desenând, construind prin culoare, reducând sau evitând detaliile. Când există, ele surprind aspecte esențiale și semnificative. Culoare clară, frumoasă, investită cu vibrația afectivă a creatorului de frumos. Preferă tonurile de roșu, albastru, griurile variat luminate, galbenul spre cafeniu, alburile colorate, dispuse prin tente calme, uneori nervoase. Sunt îmbinate în câmpurile cromatice admirabil și poetic orchestrate, vibrând de emoții și înțelesuri subtile”, sunt cuvintele cu care profesorul Aurel Dorcu descria arta pictorului Corneliu Dumitriu.
Publicul botoșănean va putea admira lucrărilor artistului Corneliu Dumitriu pe simezele Galeriei de Artă ”Ștefan Luchian” în amiaza zilei de sâmbătă, 4 iunie 2022.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024