Deși s-a reușit deblocarea conturilor și plata parțială a unora dintre datoriile înregistrate în ultimul an, societatea Nova Apaserv se află la un pas de insolvență.
Lucrurile din punct de vedere financiar nu stau deloc bine, chiar și în ciuda faptului că această companie a fost condusă de cinci directori ani la rând, iar în prezent în conducere se află trei. „Eficiența” managerială nu a adus vreun plus în parcursul financiar de la Nova Apaserv.
În conferința de presă organizată astăzi la sediul societății, directorul interimar Gabriel Cîrlan a evidențiat în mai multe rânduri cât de ridicat este pragul critic pentru această unitate aflată la un pas de colaps.
A vorbit despre măsuri de susținere prin programe guvernamentale, obținere de consultanță specializată și nu în ultimul rând despre insolvență.
„Nu vă ascund că am discutat săptămâna trecută și cu un expert în insolvență, care este ultima soluție și care mi-a prezentat în vreo trei ore cam se înseamnă insolvența. Nu am trecut prin asta ca să știu, tot mecanismul, pașii și ce se întâmplă. Cum ne afectează activitatea vizavi de proiecte și ca și parte tehnică. Trebuie să văd ce fac, să mă informez despre tot în jurul meu și să văd ce variante ar fi sau nu ar fi”,
Gabriel Cîrlan, directorul general al SC Nova Apaserv SA
Tot orientativ a luat legătura și cu una dintre cele mai experimentate societăți de consultanță și audit din România care ar putea veni cu un pachet de măsuri pentru eficientizarea activității dar mai ales pentru redresarea financiară.
„Am discutat cu Sorin Caian care este directorul BDO care este o firmă care se ocupă cu analiza operatorilor de apă, în general pe Europa de Est, de 20 de ani. Se oferă să vină aici să discute cu noi, cu proprietarul, să meargă la BERD. Există chiar așa o deschidere, ei știu mai multe ca noi, sigur știu pentru că au gestionat și au făcut analize instituționale și pe societăți, am rămas surprins câte știu”,
Gabriel Cîrlan, directorul general al SC Nova Apaserv SA
Despre cum s-a ajuns în această situație, actualul director s-a ferit să se lanseze în comentarii sau acuzații.
Nu a dat de înțeles că ar veni și timpul ca persoanele vinovate de dezastrul financiar de la Nova Apaserv ar trebui să și răspundă pentru ineficiență sau incompetență. A confirmat doar că se va face o analiză și cam atât.
„Deocamdată m-am concentrat pe rezolvarea problemei, dacă încep să caut vinovații nu am timp, mor de foame, închidem. Și normal că după, o să facem o analiză să vedem ce s-a întâmplat, măcar să învățăm din greșeli”,
Gabriel Cîrlan, directorul general al SC Nova Apaserv SA
Între timp, fostul director Albert Tănasă în mandatul căruia au fost scăpate lucrurile de sub control și s-a ajuns la această situație, ocupă un post în compartimentul de recuperări creanțe.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Succes german pe buletinele de vot de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Cum te ajută un laptop 2-în-1 să fii mai productiv la muncă?
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Accident într-o intersecție din Botoșani: Biciclist lovit de o mașină
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024