Pe o vreme caniculară, cu temperaturi de peste 30 de grade, aproape 200 de angajați au ieșit astăzi în Piața Revoluției pentru a-și striga nemulțumirile.
Acțiunea a fost organizată de către Sindicatul Impact care reprezintă drepturile angajaților din asistență socială, cultură, administrație.
Oamenii au venit cu pancarte cu diferite mesaje precum: Vrem să muncim nu să cerșim, Promisiunile voastre nu ne țin de foame!
Având în vedere temperaturile ridicate s-au adus baxuri de apă, iar unii protestatarii s-au protejat de soare cu umbrelele. O delegație condusă de președintele Sindicatului Impact, Camelia Socianu, au mers la Prefectură.
La intrare, membrii sindicatului au fost percheziționați, conform procedurii, de către jandarmi, iar mai apoi au fost lăsați să intre în sală.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, i-a invitat și pe președinte CJ Botoșani Doina Federovici și vicepreședintele Dorin Birta, având în vedere că Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) este o instituție aflată în subordinea CJ-ului.
Președintele sindicatului a declarat că „oamenii au ajuns la un prag al disperării”.
„Inflația a crescut foarte mult, cheltuielile la alimentele de bază, la utilități, la carburanți, aproape că nu mai fac față colegii noștri la aceste cheltuieli. Avem colegi care fac navetă pentru centre din teritoriu și efectiv au ajuns să dea mai bine de un sfert din salariu”,
Camelia Socianu, președinte Sindicatul Impact.
Principalele revendicări:
Promisiuni din partea șefilor de la Botoșani
Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a asigurat de tot sprijinul.
„Noi avem toată deschiderea, drept dovadă am invitat-o astăzi și pe dna președinte și pe dl vicepreședinte ca să înțelegeți că încercăm să găsim soluții pentru dvs apelând la factorii decizionali, prin parlamentarii de Botoșani și mai departe la Guvern pe solicitările dvs”,
Sorin Cornilă, prefect.
Președintele Consiliului Județean Botoșani le-a transmis angajaților din DGASPC Botoșani că sunt banii necesari pentru plata salariilor până la finalul anului 2022.
Cât despre celelalte solicitări ar fi ajuns deja pe masa ministrului Muncii, Marius Budăi.
„Am transmis toate revendicările dvs dlui ministru al Muncii. Este într-adevăr o problemă care ține de politica guvernamentală, nu de cea locală pentru că noi aici vă suntem alături atât cât ne permite cadrul legal și bineînțeles fondurile pe care le avem în acest moment fără a pune în pericol funcționarea vreunei instituții subordonate Consiliului Județean”
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Protestul a fost autorizat în intervalul 10:00 – 12:00 însă din cauza caniculei a fost finalizat mai repede. În Piața Revoluției au fost prezenți mai mulți jandarmi și polițiști pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 24, 2024
Tragedie în Ajunul Crăciunului: Casa unei familii din județ, mistuită de foc
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile