Ministerul Educației a transmis faptul că școlile trebuie să asigure suma forfetară pentru toți elevii navetiști, nu doar pentru cei care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.
Sunt două prevederi care, la solicitarea EduPedu, au fost explicate de reprezentanţii ministerului.
Pe de o parte, art. 12 alin. (8) prevede că elevii care nu au posibilitatea de a învăța în localitatea de domiciliu vor fi sprijiniți prin decontarea cheltuielilor de transport la cea mai apropiată școală. Pe de altă parte, în aceeași lege apare că primesc o alocație forfetară pentru decontarea cheltuielilor de transport cei care învață într-o altă localitate, conform art. 84 alin. (1^3). Directorii de școli au semnalat discrepanța dintre cele două articole de lege.
„Cele două articole nu se exclud. Faptul că articolul 12 are niște precizări valabile, nu împiedică aplicarea prevederilor articolului 84. Articolul 12 conține dispoziții generale, iar articolul 84 vizează asigurarea dreptului la transport care se aplică tuturor celor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu. Cele două articole nu se exclud”, potrivit Ministerului Educației.
Ordonanța de Urgență nr. 159 din 17 noiembrie 2022 a modificat articolul 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și a stabilit că elevii care sunt școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu o să primească o sumă forfetară pentru cheltuielile de transport.
„Elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, dus-întors, pe durata cursurilor școlare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ în care sunt școlarizați. Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare. Suma forfetară este neimpozabilă și nu este luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/sau a bursei de ajutor social”.
Înainte ca Ordonanța de Urgență să modifice Legea Educației Naționale, era precizat că elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu au decontate cheltuielile de transport.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024