Elevilor care au pășit pentru prima dată pe poarta Colegiului Național AT Laurian li s-a transmis că liceul pe care l-au ales se află printre cele mai bune din țară. Și chiar de peste hotare. Celor care știu deja asta, li s-a reamintit doar.
Discursul laudativ la adresa rezultatelor Colegiului Național AT Laurian i-a aparținut, evident, directorului plin, Mihaela Prăjinaru. Colegul din conducere, a rămas în spate cu un clopoțel în mână, lăsând onoarea cuvintelor, doamnei.
”Reamintesc că, vă aflați la Colegiu Laurian, un colegiu care se află pe cele mai înalte culmi, aș zice eu, ale instituțiilor de educație la nivel național și nu numai. Aș puncta doar câteva dintre elementele frumoase ale anului școlar trecut. Știți bine că suntem liceul care la nivel județean, avem promovabilitate de 100% la bacalaureatul național, ceea ce este un prilej de mare mândrie pentru noi, toți cei din Laurian”,
Mihaela Prăjinaru, director AT Laurian
A reamintit că la Colegiul Național AT Laurian a ajuns o medalie de aur obținută la Balcaniadă de elevul Tudor Darius Cardaș, iar printre boboceii de anul acesta se regăsesc două eleve care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională.
Ele sunt Ungureanu Eliza Mihaela și Pușniuriuc Hanah. Ceilalți elevi cu media maximă au optat pentru Colegiul Național Mihai Eminescu.
Totodată…
”Nu aș uita foști absolvenți ai Colegiului Laurian, șefă de promoție a fost eleva Pricopi Andreea. De asemenea șef de promoție la clasa a VIII-a a fost tot Tudor Darius Cardaș și avem pregătit un premiu special pentru eleva care a obținut media 10 la bacalaureatul național, Dana Ioana Iacob. Noi am pregătit pentru ea o diplomă de excelență și pentru că a scris rânduri de aur în istoria Colegiului Laurian, îi vom înmâna o istorie de Colegiului Laurian”,
Mihaela Prăjinaru, director AT Laurian
În fine, directorul liceului le-a transmis elevilor ținuți mai bine de o oră în careu, în picioare, toate gândurile bune și le-a promis, în numele directorilor care conduc ”vremelnic” unitatea că vor depune toate eforturile ca procesul educativ să se desfășoare în condiții optime.
”Vremelnic” în condițiile în care s-a pierdut șirul anilor de când cuplul managerial Ioan Onofrei – Mihaela Prăjinaru conduce Colegiul Național AT Laurian.
Discursul a fost încheiat cu un mare adevăr și anume că:
”Educația este pașaportul vostru pentru o viață mai bună”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024