Pompierii botoșăneni au continuat acțiunile de informare și educare preventivă în școlile de vară, organizate de preoți.
Joi, 1 august 2024, s-au întâlnit cu cei peste 80 de copii înscriși la școala de vară organizată de Parohia Pacea din municipiul Botoșani.
Salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.
În cele câteva ore petrecute împreună, copiii au aflat că jocul cu focul poate provoca incendii, folosirea aragazului la o vârstă fragedă este interzisă pentru a preveni accidentele sau chiar exploziile de gaze, iar în cazul prizelor există pericol de electrocutare.
Au avut ocazia să studieze, îndeaproape, autospecialele de stingere și pirotehnică și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.
De la paramedicii SMURD și voluntarii din programul național „Salvator din Pasiune” au învățat cum să execute corect manevrele de acordare a primului ajutor.
Pirotehnicieni le-au arătat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, descoperite pe raza județului Botoșani.
„Nu știm dacă vor deveni pompieri sau nu, dar știm cu siguranță că ceea ce au învățat îi va ajuta să facă diferența dintre bine și rău.”, au transmis pompierii botoșăneni.
Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Gigi Becali, prima REACȚIE după ce FCSB a pierdut la Botoșani: De ce să fiu supărat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024