Una dintre propunerile Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice intrunita ieri a fost de legalizare sexului comercial, in vederea reducerii unor riscuri privind sanatatea publica.
Astfel, practicantele celei mai vechi meserii din lume, ar urma sa primeasca prezervative gratuit, pentru a se autoproteja, dar si pentru a feri totodata de imbolnaviri persoanele masculine cu care vin in contact.
Initiativa a socat deopotriva atat populatia cat si reprezentantii Bisericii care sustin ca astfel se va produce o dezordine sociala si se va pierde conceptul de familie, intrucat persoanele care vor practica prostitutia daca vor fi incurajate de lege sa faca acest lucru, vor provoca un adevarat haos.
“
Biserica ortodoxa nu poate fi de acord cu aceasta propunere deoarece contravine legii morale a credintei, prin aceasta lege ar insemna ca noi sa legiferam pacatul, nu trebuie sa uitam ca pentru noi crestinii ortodocsi, familia este o institutie divina, asadar un Sfant Parinte artonit spune ca cel mai scump lucru pe lume este familia, in momentul in care familia se destrama atunci societatea are de suferit, mai mult prostitutia este un pacat capital pentru noi sin u putem fi de acord ca acest pacat sa fie legiferat, adica eu savarsesc acest pacat, legea imi permite si nu mai apar nici mustrarile de constiinta macar”, si-a exprimat parerea parintele Grigore Diaconu, director Seminarul Teologic “Sfantul Gheorghe” Botosani.
Comisia Prezidentiala a lansat totusi si o propunere bine primita de catre unele institutii locale, Este vorba despre dezincriminarea consumului de droguri, care presupune infiintarea unor aparate cu fise in vederea procurarii de seringi sterile de injectare.
Aceste automate ar urma sa fie plasate in zonele in care consumul de droguri este ridicat, pentru a se evita utilizarea unei seringi de catre mai multe persoane.
Aceasta masura este considerate a fi una benefica de catre reprezentantii Centrului de Prevenire si Evaluare a Consumului de Droguri (CPECA), Botosani.
“
Punerea la dispozitie a acestor seringi este considerata a fi o masura de prevenire a bolilor transmisibile prin injectarea cu droguri, cum ar fi Hepatita, sau virusul HIV, noi acceptam faptul ca exista consum, insa odata ce statul aloca fonduri pentru prevenirea riscurilor cauzate de consumul de droguri, aceasta initiativa nu poate decat sa ne multumeasca”, a declarat Vlad Axinciuc, coordonator CPECA Botosani.
Totodata, Vlad Axinciuc a mai declarat ca, o serie de organizatii neguvernamentale din capitala obisnuiesc sa distribuie in zonele in care consumul de droguri este ridicat seringi sterilizate, situatie care se regaseste totodata si in unele penitenciare din tara, unde unii detinuti primesc seringi pentru a le inmana celor care se drogheaza.