Marius Croitoru a povestit momentul în care Zlatan Ibrahimovic i-a lăsat pe toți cu gura căscată.
Hervin Ongenda (25 de ani), mijlocașul lui FC Botoșani, a evoluat în perioada 2006-2017 pentru PSG, unde a fost coleg cu mai mulți fotbaliști cunoscuți precum Zlatan Ibrahimovic, Thiago Silva sau Edinson Cavani.
A jucat doar 16 meciuri pentru prima echipă a francezilor, însă a rămas prieten cu toate starurile care au evoluat pentru PSG, scrie prosport.ro. Printre prietenii săi se numără și Zlatan Ibrahimovic, care l-a sunat pe Ongenda în momentul în care era la masă cu colegii săi de la Botoșani.
Momentul a fost povestit de Marius Croitoru, antrenorul moldovenilor, la BBC, în cadrul unui amplu material dedicat lui Ongenda.
„La un moment dat, eram la masă cu echipa și Zlatan a sunat din Los Angeles. Imaginați-vă ce impact a avut asupra jucătorilor mei. Hervin a fost sfătuit prost. Cred că ar fi trebuit să aibă răbdare la PSG. A jucat acolo cu cei mai buni fotbaliști din lume. Prietenii lui – Presnel Kimpembe, Kingsley Coman și mulți alții au parte de cariere extraordinare. Cred că Ongenda ar fi trebuit să-și aștepte rândul”, a spus Croitoru, potrivit BBC.
Marius Croitoru a continuat cu laude la adresa lui Ongenda, jucător care a evoluat de-a lungul carierei și pentru echipe ca Zwolle, Real Murcia sau Chievo Verona.
„N-ai cum să compari Parisul cu Botoșaniul. Nu sunt multe lucruri de făcut după ce termini antrenamentul, dar Hervin și-a găsit o zonă de confort aici și se simte excelent. E printre cei mai buni trei străini din România, dacă nu chiar cel mai bun. E un geniu. E foarte, foarte greu, dacă nu chiar imposibil, ca un alt jucător să facă ceea ce reușește Hervin cu mingea, atunci când e în formă. A vrut să încerce viața din Italia și l-am lăsat să plece, dar Serie B nu e un campionat unde să își poată dezvolta calitățile”, a adăugat Marius Croitoru.
75 de meciuri a evoluat Ongenda pentru FC Botoșani și a reușit 7 goluri și 8 pase decisive.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024