Tragedia petrecută la Botoșani în luna august a anului 2023 putea da naștere unei noi legi.
Moartea Alexandrei Ivanov a stârnit un val de revoltă și s-a dorit inclusiv o nouă lege pentru ca aceste nenorociri să nu se mai întâmple.
Prin „Legea Alexandra” se propunea un număr de urgență pentru pacienți și aparținători unde să fie reclamate abuzurile din spitale, dar și norme mai clare privind malpraxisul.
La acea dată s-a spus că „Legea Alexandra„ face parte dintr-un program mai amplu, intitulat „Stop abuzurilor din spitale”.
Printre inițiatori s-a aflat și senatoarea neafiliată Rodica Boancă. Iar în aceste zile ea a anunțat că s-a dat raport de respingere pentru „Legea Alexandra”.
„Comisia de Sănătate din Senatul României, condusă de dr. Adrian Străinu Cercel, a dat raport de respingere pentru Legea Alexandra - Stop abuzurilor din spitale!” a scris pe rețelele de socializare senatoarea
Alexandra, tânăra mămică din Botoșani, a murit în Maternitate în dimineața zilei de 18 august 2023.
Beneficiile unui frigider side by side în menținerea prospețimii alimentelor pregătite în avans
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Un tânăr din Botoșani a murit într-un spital din Germania
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Tendințe în designul fațadelor de clădiri pentru 2025: inovare și sustenabilitate
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Rolul asistentelor medicale în comunicarea și confortul psihologic al pacientului
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile