La flash-interviurile de după meci, Leo Grozavu era vizibil afectat de pierderea celor trei puncte în fața celor de la Pandurii Tg. Jiu. Pentru prima dată, Petre Grigoraș l-a învins pe antrenorul de la Botoșani, într-un duel al tehnicienilor.
Cu absențe importante în primul 11 și cu o evoluție modestă a celor care au intrat pe gazon, FC Botoșani a suferit și a pierdut partida. Iată declarațiile lui Leo Grozavu după meci.
”Neașteptată, nu este o înfrângere neașteptată, cine e Botoșaniul? Am mai spus de atâtea ori. Neașteptat nu, că noi suntem o echipă imprevizibilă, putem bate pe oricine, putem pierde cu oricine, ceea ce s-a întâmplat și astăzi. Am avut o zi nefastă, foarte mulți jucători care nu au avut randamentul pe care l-am așteptat, nu a fost o zi care să ne aducă bucurie„
”Orice suspendare la o echipă ca Botoșaniul, contează. Am avut trei jucători suspendați, doi accidentați, nu e ușor. Dar asta nu scuză cu nimic prestația noastră de astăzi, pentru că nu neapărat am pierdut din cauza acelor absențe. Contează, dar nu din acest motiv, noi astăzi ne-am bătut singuri, am făcut iar două cadouri celor de la Pandurii”
”Din punctul meu de vedere, faza penaltiului este una discutabilă, mult prea ușor a fost acordat. Nu avem cum să promovăm fotbal de calitate atât timp cât fluierăm la orice minge. Vedeți că s-a făcut un tam tam două săptămâni de parcă Botoșani nu s-a prezentat la meci, Dinamo a pierdut din cauza arbitrului? Numai din cauza arbitrului? Am avut o singură fază în 90 de minute la care s-a dat penalty. Da, a hotărât rezultatul final, dar atât, dar în rest nu a fost nimic. Nu înțeleg de ce atâta tam tam. Am pățit din astea multe și în carieră și în ultima perioadă, și astăzi părerea mea este că a fost un penalty mult prea ușor acordat”
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024