La finalul partidei, Leo Grozavu a ținut să își felicite jucătorii pentru această victorie.
În același timp le-a transmis și un mesaj de avertizare pentru că acesta este doar primul meci din play-out.
”E bine că am reușit să câștigăm, îi felicit pe băieți. Am avut și momente de slăbiciune, dar am reușit să ne organizăm și să nu le dăm șanse să aibă ocazii. Îmi pare rău pentru adversarii noștri. Ei ne-au bătut 3-1, noi i-am bătut astăzi. Trebuie să rămânem la fel de concetrați, să fim ancorați în realitate. În România jucătorii își pierd repede echilbrul, după un meci pierdut gata. De-asta suntem alături de ei. Profesioniștii joacă din 3 în 3 zile.”
În discursul său, a amintit și de perioada când a antrenat la Ploiești.
„Chiar dacă voi veni două săptămâni de întrerupere, avem meciuri de pregătire fixate. E bine că am început cu dreptul. Lupta rămâne deschisă atât în partea superioară, cât și în cea inferioară. Eu nu am cum să uit că am antrenat la Ploiești, mi-a făcut plăcere să revăd persoane cu care am colaborat.
Avem timp două săptămâni să ne pregătim. Farul nu mai are nevoie de prezentare. Îl cunosc pe Gică, un antrenor care nu are nevoie nici el de prezentări, are jucători de calitate.”, a spus Leo Grozavu, potrivit digisport.ro
FC Botoșani a dominat partida de la Ploiești și a câștigat cu 2 -0.
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Ard câmpurile la Botoșani! Pompierii au stins alte trei incendii
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile