Celebrul Academician Profesor Doctor Leon Dănăilăa fost invitatul de onoare al celei de-a a XI-a ediții, a Galei ”Seniori de Colecție”.
Despre omul care a operat și vindecat ”un stadion de oameni” și care ”operează de mână cu Dumnezeu”, se poate vorbi și scrie la nesfârșit. El însuși a scris până acum 62 de cărți (cea mai recentă, ”Neuroplasticitatea” a apărut la Editura Academiei Române) și a publicat peste 400 de lucrări științifice și tratate medicale.
„Am venit aici pentru binele oamenilor, și nu pentru glorie! Tot ce-am făcut, am făcut pentru oameni, pentru că pentru mine viața înseamnă oamenii!”,
a spus Leon Dănăilă.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții evenimentului se mențâionează că la Gala ”Seniori de Colecție”, un eveniment de tradiție inițat și organizat de Asociația Institutul Naţional pentru Îmbătrânire Activă (preşedintă, Alexandra Dobre) a fost cel care a vorbit seniorilor bucureșteni veniți special pentru a-l asculta, admira și aplauda pe marele Profesor Doctor Leon Dănăilă (90 de ani), ale cărui excelente rezultate obținute în întreaga sa carieră l-au inclus în rândul celor mai mari neurochirurgi din lume și în Top 500 genii ale secolului, în timp ce Academia Recordurilor Mondiale l-a desemnat ca fiind medicul care a realizat cele mai multe operații neurologice.
Leon Dănăilă a efectuat peste 40.300 de intervenții chirurgicale, dintre care 21.791 cu microscopul operator, 729 cu laserul și 17.780 fără microscop și fără laser.
Inovator și inventator, cu zeci de brevete unanim și pretutindeni recunoscute (de exemplu, a fost primul care a introdus microscopul operator în arsenalul sălilor de operație din România în anul 1979 şi laserul, în 1984!), în domeniul” anevrismelor intracerebrale” a redus mortalitatea operatorie de la 59% la 4%, iar în cazul ”neurinoamelor de acustic” de la 51% la 4%.
Timp de un an, între 1980 – 1981 a avut șansa să studieze neurochirurgia la New York, în cadrul unei Burse Fullbright; de-a lungul timpul a participat la sute de cursuri, congrese, specializări și schimburi de experiență în toată lumea, în Europa, Asia și America. Între 1992 - 2004 a fost director al Departamentului de Neurochirurgie din cadrul Facultății de Medicină „Carol Davila“, timp de un an (1994 – 1995) a fost Director General al Spitalului „Gheorghe Marinescu“, iar între 1995 - 2004 a fost director general adjunct al Institutului de Boli Cerebrovasculare „Vlad Voiculescu“ din București (din 1991 este șeful Clinicii II Neurochirurgie Vasculară). În 2015, Televiziunea BBC a realizat un reportaj special dedicat Profesorului Leon Dănăilă, despre care s-au scris zeci de cărți, sute de articole și care a dat o mulțime de interviuri. În anul 2022 a lansat cartea autobiografică ”Apoteoza neurochirurgiei”, un volum de colecție scris de unul dintre cei mai renumiți medici neurochirurgi din toate timpurile, în România, cât și în întreaga lume.
"Seniori de Colecție” este un proiect care are ca scop de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României. Primele ediții le-au avut ca invitate pe multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă şi pe marea Doamnă a Muzicii Ușoare românești, Stela Enache. La cea de-a III-a ediţie invitat de onoare a fost Gen. Lt. (rtr) Dr.Ing. Dumitru Dorin Prunariu, primul român și singurul care a zburat în spaţiul cosmic; apoi au fost invitați marea actriţă de teatru și film Maia Morgenstern, Manager al Teatrului Evreiesc de Stat, Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, celebrul artist Grigore Leșe marea interpretă de muzică ușoară, deopotrivă actriţă şi scriitoare, Corina Chiriac, îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Dragomiroiu, Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu și, la ediția aniversară, a X-a celebrul prezentator Octavian URrsulescu, cel care, la rândul său a avut alți patru inviați de excepție: Petre Geambașu, Doina Spătaru, Vasile Menzel și Natalia Guberna.
Seria Galelor ”Seniori de Colecție” va continua în fiecare lună cu alţi invitaţi de marcă, personalităţi din toate domeniile de activitate.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024