Și-au pus pe ele cei mai strâmți pantaloni, ori cele mai scurte fuste negre, și-au venit să vadă un concert din singurl bar rock de profil din municipiul Botoșani. Roșcate ca focul, blonde tunse scurt sau brunete cu chef de zbenguială, toate s-au adunat în seara de vineri, 11 septembrie 2015, pentru a vedea ce le-a mai pregătit rockerul Gelu Graur.
Pe mica scenă din Chrome Bar, concertul propriu-zis a început în jurul orei 22:00, însă curioșii s-au adunat chiar și cu două ore înainte, pentru a-și asigura măcar un loc bun la una dintre mesele așezate de-o parte și de alta a localului. Parcă timizi, botoșănenii de toate vârstele, iubitori înrăiți ai muzicii rock, stăteau la începutul show-ului altundeva numai lângă scenă nu.
Chiar dacă de la prima piesă, un cover după Robbie Williams al piesei „Let me entertain you”, Gelu Graur i-a invitat să se apropie mai mult, aceștia au avut nevoie de-un imbold mai puternic. De exemplu, alte câteva pahare date pe gât, pentru a prinde curaj să se distreze. Iar acest lucru nu a durat foarte mult, pentru că trei piese mai târziu, fetele deja nu mai aveau nicio inhibiție. Ba mai mult decât atât, basistul trupei lui Gelu a renunțat la tricou, rămânând la bustul gol, încălzit de momentul de pe scenă.
(M.M.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
S-a adoptat: Guvernul mai dă o zi liberă angajaților de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile