Toate cadrele didactice şi toţi elevii din municipiul Botoşani vor putea să participe nestingheriţi la manifestările dedicate Zilelor Oraşului. Pentru a da posibilitatea tuturor categoriilor sociale şi de vârstă să ia parte la acţiunile de pe 23 aprilie primarul a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) ca în ziua de luni să nu se ţină cursuri.
Conducerea IŞJ a analizat cererea şi a dat deja un răspuns pozitiv. Astfel, personalul din învăţământ, dar şi copiii, vor putea să meargă, printre altele, la Târgul Liceelor, la competiţii sportive, la spectacole de teatru, la slujba de la Biserica Sfântul Gheorghe şi posibil să intre gratuit şi la muzee.
„Eu îi aştept pe toţi la acţiune. Îmi doresc să fie câţi mai mulţi oameni prezenţi la Zilele Oraşului”, a afirmat
Cătălin Flutur. Suspendarea cursurilor de Zilele Oraşului reprezintă o noutate la Botoşani.
"Este o zi de sărbătoare şi cred că toată lumea trebuie să se bucure pentru că este sărbătoare a oraşului", a mai spus
edilul şef. Acţiunile organizate cu prilejul patronului spiritual al municipiului Botoşani vor fi continuate cu o manifestare de amploare care va avea loc pe 1 şi 2 mai ca urmare a câştigării de către municipiu a titlului de capitală verde.
VEZI PROGRAMUL COMPLET AL ZILELOR ORAŞULUI:
Zilele Oraşului : Nicola, Fără Zahăr, Hara, Bere Gratis în Centrul Vechi PROGRAMUL COMPLET