Nici nu a apucat noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean să îşi preia preia prerogativele că deja au început disputele cu preşedintele instituţiei. După ce a fost desemnată de consilieri drept înlocuitoare a democrat-liberalului Cristian Achiţei, liberala Cătălina Lupaşcu deja a fost luată în vizor de şeful CJ.
Acesta s-a cam supărat cînd a aflat că reprezentanta PNL a anunţat că aşteaptă să i se comunice cînd trebuie să îşi preia cabinetul
. „În nici un caz nu voi face ceea ce a făcut dl.Achiţei la începutul carierei sale cînd, pur şi simplu, a intrat cu forţa în biroul colegei noastre Cristina Bahrin. Voi fi contactată, cu siguranţă”, a declarat
Cătălina Lupaşcu. În luna ianuarie Achiţei a venit la serviciu a doua zi după ce Bahrin fusese înlocuită. El nu a mai aşteptat ca aceasta să se întoarcă din concediul medical în care oficial se afla la acea dată.
„D-na Lupaşcu, dacă a spus aşa ceva, dovedeşte că a păşit cu stîngul în mandat. Dînsa trebuie să realizeze că poate politica, din punctul ei de vedere, este o joacă, dar administraţia acestui judeţ nu este deloc o glumă, este o răspundere foarte mare”, a replicat iritat
Mihai Ţâbuleac. Acesta nu hotărîse încă atribuţiile pe care i le va da noului vicepreşedinte, fiind posibil ca ea să le preia pe ale predecesorului, dar şi să survină o redistribuire a acestora întrei cei doi vicepreşedinţi.