Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) din Dorohoi are de sâmbătă o nouă conducere. Membrele au desemnat-o în cadrul Adunării Generale în funcţia de preşedinte pe Carmen Cojocariu. Ea va fi ajutată de alte zece liberale care au fost alese în biroul OFL. La scrutin au fost prezente şi șefele de la județ și municipiul reședință.
Conform
Realitatea Dorohoiană, Adunarea Generală de Alegeri a OFL s-a desfăşurat sâmbătă după amiază la sediul partidului de pe Bulevardul Victoriei, unde pe lângă membrele organizaţiei şi preşedintele PNL Dorohoi, Constantin Bursuc, au participat şi Cătălina Lupaşcu, preşedintele organizaţiei judeţene a femeilor liberale şi Cristina Panait, preşedintele OFL din municipiului Botoşani. Carmen Cojocariu a fost aleasă în unanimitate, fiind singura de altfel, înscrisă pentru această funcţie.
“Sper să colaborăm foarte bine şi să facem la Dorohoi o organizaţie puternică, să ne afirmăm, pentru că în oraşul nostru nu prea am văzut în prim plan femeile liberale. Să ne adunăm toate ideile, toate forţele şi să facem treabă”, a declarat
Carmen Cojocariu, imediat după ce a fost aleasă în funcţie.
“Noi suntem cele care putem aduce la nivel local un suflu nou”
Din biroul organizaţiei locale a femeilor liberale mai fac parte Daniela Borcea, Mirela Burciu, Daniela Bursuc, Iolanda Bursuc, Mariana Filip, Mihaela Guragata, Luminiţa Mandache, Floarea Timingeriu, Catia Viţalariu şi Maria Zegrea, supleanţi fiind Mădălina Vieriu şi Liliana Rudişteanu.
Cătălina Lupaşcu, preşedintele organizaţiei judeţene a femeilor liberale, a felicitat noua echipă arătând că,
“noi suntem cele care putem aduce la nivel local un suflu nou”. La rândul său,
Constantin Bursuc, liderul liberal dorohoian, a cerut ca organizaţia de femei să sprijine acţiunile filialei PNL din municipiu, promiţând că,
“la viitoarele alegeri, câte un reprezentant de la organizaţia de femei şi de tineret vor fi propuşi pentru Consiliul Local”.