Botoşaniul va găzdui în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie Şcoala Femeilor Liberale, la care vor participa membre de partid din estul României ce intenţionează să candideze la alegerile locale din 2015, indiferent că vizează un mandat de primar sau de consilier.
„Vom avea colege care vin din Constanţa şi din toate zonele de est”, a anunţat Cătălina Lupaşcu, preşedinte municipal la Organizaţia Femeilor Liberale.
Printre altele, d-rele şi d-nele din PNL vor urma cursuri de comunicare publică, iar printre lectori se va afla şi Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociaţia Pro Democraţia.
„Botoşaniul face parte din cele trei centre la nivel naţional în ceea ce priveşte aceste şcoli ale organizaţiilor femeile liberale, pe lângă Arad şi Craiova, Acest lucru reprezintă o mândrie pentru OFL Botoşani şi nu numai”, a afirmat Viorel Grigoraş, copreşedintele PNL Botoşani.
Deocamdată nu se ştie câte liberale vor veni la Botoşani în cadrul acestei acţiuni. (S.B.)
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Două restaurante din Botoșani, verificate de polițiști înainte de 8 martie
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile