Stabilirea membrilor consiliilor de administraţie ale celor şase spitale preluate de Consiliul Judeţean continuă să producă polemici politice. Liderii PNL i-au acuzat vineri atît pe prefect, cît şi pe consilierii PSD, cu care teoretic se află în alianţă în CJ, că nu au acţionat corect. Vicepreşedintele CJ al PNL a dat exemplul mai multor judeţe în care, în aceste CA-uri au intrat consilieri judeţeni şi chiar vicepreşedinţi de CJ, fără ca prefecţii din respectivele unităţi administrativ-teritoriale să considere hotărîrile adoptate drept nelegale. „Iată de exemplu judeţul Ilfov, în care există preşedinte PDL, din consiliile de administraţie ale unităţilor spitaliceşti fac parte şi cei doi vicepreşedinţi. La Timiş au fost desemnaţi în consiliile de administraţie oameni politici. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi la Sibiu şi la Iaşi. Combinaţiile au fost diverse între oameni politici, consilieri şi reprezentanţi din structura Consiliului Judeţean. Acest lucru denotă că lucrăm cu legea pe masă”, a afirmat Cătălina Lupaşcu. Ea a adăugat că liberalii şi-au dorit să îşi asume politic managementul spitalelor pentru aigurarea transparenţii activităţii acestor unităţi.
Avocata Paula Berențan a simțit să-i dea un sfat înlocuitorului său, la plecare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
Dramă într-o familie din Botoșani: Bărbat ajuns la Urgențe după ce a încercat să se sinucidă
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Un șofer din Botoșani a băgat în spital un motociclist: CUM s-a produs accidentul de la Verești
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
ASTĂZI: Misiune altfel pentru pompieri, au plantat copaci la Cordăreni
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile