PSD se alătura PNL în organizarea Târgului Agro-Zoo de la Popăuţi. Ovidiu Portariuc propune micilor proprietari de terenuri din Botoşani soluţia serelor şi solarelor de dimensiuni reduse.
Târg cu solare de 2.000 de euro
Şeful departamentului economic al PSD Botoşani, Ovidiu Portariuc a invitat producătorii de sere şi solarii de dimensiuni reduse să participe la a doua ediţie a Târgului Agro-Zoo, organizat de USL în data de 1-2 octombrie 2011, la Staţiunea de cercetare de la Popăuţi. Printre oaspeţii de seamă ai evenimentului se numără cei doi copreşedinţi ai Uniunii Social Liberale la nivel naţional, Victor Ponta şi Crin Antonescu. Vicepreşedintele PSD, Ovidiu Portariuc este persoana desemnată din partea PSD pentru a se ocupa de oraganizare şi pentru a colabora cu PNL.
„Pentru prima dată în Botoşani micii fermieri vor avea ocazia să vadă la Târgul Agro-Zoo soluţiile propuse de producătorii de sere şi solare de dimensiuni reduse. Aceştia vor prezenta proiecte interesante, adresate în mod special proprietarilor cu suprafeţe mici de teren de circa 200-300 de metri pătraţi, cum este cazul multor locuitori din municipiul Botoşani. De exemplu pentru un singur solar de aproximativ 100 de metri pătraţi investiţia se ridică la circa 2000 de euro şi poate fi recuperată în primul an de producţie”, a explicat
vicepreşedintele PSD Botoşani, care răspunde de coordonarea, organizarea şi contactarea producătorilor de utilaje în cadrul Târgului de la Popăuţi.
Soluţii şi pentru terenurile excesiv de divizate
Micile sere şi solare ce vor fi prezentate la Târgul Agro-Zoo pot rezolva în bună măsură problema terenurilor rămase necultivate din cauza costurilor mari pe care le presupun lucrările agricole pe suprafeţe mici.
„Agricultura românească suferă foarte mult din cauza suprafeţelor de teren extrem de fărâmiţate. Avem de departe cele mai multe suprafeţe agricole, dar nu pentru că am avea o ţară mare, ci pentru că suprafaţa existentă este foarte divizată. De aceea, cred că soluţiile care se adresează micilor producători corespund cerinţelor pieţei din România, cel puţin până când un nou Guvern, sper al USL, va veni cu o strategie coerentă pentru stimularea asocierii proprietarilor de terenuri”, a subliniat liderul PSD Botoşani.
O altă noutate propusă de social-democratul botoşănean este prezenţa unor mari producători internaţionali de utilaje agricole precum John Deere şi New Holland.
Reprezentantul PSD a apreciat colaborarea cu partenerii liberali din USL în organizarea Târgului Agro-Zoo de la Popăuţi.
„Am răspuns solicitării PNL de a colabora cu dânşii la organizarea acestui târg. M-a suprins în mod plăcut seriozitatea şi pragmatismul pe care le-am întâlnit la colegii liberali”, a completat
Ovidiu Portariuc.