Liberalii botoşăneni au informat conducerea centrală a partidului despre noile divergenţe apărute pe plan local cu social-democraţii. Ei au făcut acest lucru după ce consilierii judeţeni PSD au votat iniţial alături de liberali în problema consiliilor de administraţie ale spitalelor, iar apoi au trecut de partea aleşilor PDL.
„A fost sunat un domn de la PSD şi i s-a spus: «Nu! Votaţi!»”
„Şi în dimineaţa în care s-a intrat în şedinţă (şedina CJ de joi – n.r.) am hotărît că amînăm pînă la sfîrşitul lunii. A fost sunat un domn de la PSD şi i s-a spus: «Nu! Votaţi!». Cam aşa s-au dus negocierile”, a afirmat Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani. Acesta este supărat deoarece pentru a doua oară în acest an, după buget, într-o problemă de maximă importanţă, consilierii PSD se declară doar la început alături de PNL, după care îşi schimbă votul şi ajută PDL. „Dacă PSD-ul îşi doreşte să facă o alianţă, să spună public: «d-le, noi sprijinim PDL-ul, susţinem ceea ce face PDL-ul, noi sîntem la fel ca ei, nouă ne place ce fac PDL-iştii, ne asumăm guvernarea» şi noi nu avem nimic împotrivă, cu tot respectul pe care îl purtăm. Dar ca să spui că eşti împotriva lor şi la final să le susţii ideile lor şi acţiunile pe care le au e cam grav”, a arătat deputatul liberal.
Alianţa PSD – PNL „bineînţeles, există”
De cealaltă parte, deşi cred la rîndul lor că ar fi trebuit să se amîne din nou proiectul privind stabilirea membrilor consiliilor de administraţie la spitalele preluate de Consiliul Judeţean, liderii PSD Botoşani susţin că alianţa cu PNL rămîne valabilă chiar dacă aleşii social-democraţi au votat alături de „portocalii”. „Nu cred că este vorba de o schimbare de atitudine. Din ceea ce avem şi noi ca informaţii din presa centrală această ordonanţă cu spitalele va fi discutată în Senat şi cred de asta s-a interpretat ca un pas înapoi din partea consilierilor PSD”, a afirmat deputatul social-democrat Costică Macaleţi, care a adăugat că alianţa cu PNL de la CJ „bineînţeles, există, noi în general avem înţelegeri cu PNL în toată ţara şi inclusiv în Botoşani”.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile