După creionarea grupului politic de la PSD, al cărui lider va fi Bogdan Buhăianu, s-au demarat discuțiile privitoare la componența comisiilor de specialitate din Consiliul Local.
Liberalii au cerut două comisii sub argumentul că ar avea 11 voturi în plenul municipal. Le-au numărat așadar și pe cele ale consilierilor USR-PLUS.
Raluca Curelariu a urcat pe scenă pentru tranșarea problemei.
„În primul rând vreau să fie foarte clar că, cei doi consilieri ai alianței USR-PLUS nu se asociază niciunui grup de consilieri, nici al PSD-ului, nici al PNL-ului. Asta vreau să fie foarte clar. În al doilea rând țin să le dau colegilor de la PNL atât timp cât grupul de consilieri format din colegii de la PSD și de la Pro România au 12 voturi din 23 este absolut normal să aibă majoritatea în trei comisii, pentru că nu vorbim de o majoritate covârșitoare, vorbim de o majoritate la un vot”,
Raluca Curelariu, consilier local USR-PLUS
De altfel, Raluca Curelariu și Marcel Gheorghiță au arătat că se nu vor poziționa politic nici pe stânga, nici pe dreapta și vor vota toate proiectele care sunt menite să ajute la dezvoltarea municipiului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Lovitură de teatru: S-ar fi decis renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
AVARIA de pe Sucevei lasă fără apă o mulțime de botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Botoșăneni AMENDAȚI de polițiști după ce au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Depunere de jurământ în plenul județean - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024