La invitaţia prefectului Dan Nechifor, câteva zeci de elevi sunt aşteptate, luni, 4 aprilie 2016, la Palatul Administrativ pentru a marca împlinirea a 12 ani de când drapelul României a fost arborat oficial la sediul Alianţei Nord Atlantice.
Marcarea momentului se va face, în acest an, prin organizarea la sediul Prefecturii a unor activităţi ce vor debuta cu intonarea imnurilor României şi NATO. Evenimentul va include şi un simpozion ce va avea loc în Sala „Nicolae Iorga”, începând cu ora 14, principalii „combatanţi” fiind reprezentanţii Garnizoanei Botoşani. Aceştia vor prezenta elevilor materiale documentare despre misiunile executate de către militarii Armatei României în teatrele de operaţiuni, acţiuni ce au beneficiat şi de prezenţa militarilor botoşăneni.
„Receptorii” informaţiilor despre participarea românească pe liniile de acţiune NATO vor fi elevi de la Liceul teoretic „Nicolae Iorga”, Colegiul Naţional „A.T.Laurian”, precum şi de la „Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, tineri ce ar putea, pe viitor să devină actori principali în teatrele de operaţiuni.
Ziua NATO este sărbătorită în România începând cu anul 2005, de la împlinirea unui an de la depunerea de către ţara noastră, a instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord - Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile