La Botoşani, un sobor de preoţi oficiază rugăciuni şi slujbe speciale pentru succesul elevilor la examenul de Bacalaureat, dar şi la cel de la Evaluarea Naţională.
Sute de elevi merg la aceste slujbe crezând că ajutorul divin îi va ajuta să rezolve mai bine subiectele la examene. La Biserica Vovidenia din Botoşani, unul dintre cele mai importante lăcaşuri de cult locale, se adună într-o după-amiază banală de marţi zeci de tineri. Printre ei se află şi Gabriela Axinte, o elevă care tocmai termină clasa a XII-a la un liceu din oraș. A ajuns în jurul orei 17.00, însoţită de o prietenă, care se află la finalul cursurilor liceale. Urmează, imediat, examenul de Bacalaureat şi cele două eleve par a fi venit să aprindă o lumânare. În scurt timp, pe băncile din curtea bisericii se aşează, rând pe rând, alţi zeci şi zeci de adolescenţi. La un moment dat, în curte intră o clasă întreagă de elevi de liceu, însoţiţi de un profesor. Nu lipsesc nici părinţii. Avalanşa de tineri de la Vovidania este oarecum neobişnuită, în condiţiile în care biserica este frecventată, de regulă, de credincioşi la vârsta a doua.
Preotul paroh de la Vovidenia, Partenie Apostoaie, unul dintre iniţiatorii slujbelor pentru tineri şi reuşita la examene, spune că rugăciunile servesc şi studenţilor, dar şi tuturor tinerilor care au competiţii sau concursuri pe care trebuie să le promoveze. Rugăciunile se organizează în cadrul unui cerc pastoral misionar, format din tineri care se întrunesc la biserică în mod regulat, potrivit ziarului adevărul.
„În după-masa aceasta, în cadrul cercului pastoral misionar care va avea loc, ne vom ruga pentru tineri. Suntem în perioada examenelor. Şi cei de clasa a VIII-a şi liceenii şi studenţii, toţi au examene. Toţi, fiecare în viaţa noastră, avem examene concursuri, competiţii şi este bine să avem ajutorul lui Dumnezeu“, spune preotul Partenie Apostoaie.
Preotul botoşănean spune că rugăciunile făcute oferă aceea doză de har care ar fi necesară candidaţilor pentru a lua examenele.
„Bineînţeles, tânărul munceşte, învaţă, părinţii sunt stresaţi, dar fiecare dintre noi trebuie să ne rugăm Bunului Dumnezeu să avem capacitatea să reuşim şi, în al doilea rând, să luăm bune decizii în viaţa noastră. Numai bunul Dumnezeu este izvorul adevăratei înţelepciuni. Numai Bunul Dumnezeu face ca drumurile vieţii copiilor noştri să fie drumuri luminoase pline de har şi de aceea rugăciunea este binevenită“, adaugă preotul Partenie.
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024