Instalația necesară costă cât bugetul comunei pe un an, iar autoritățile locale se gândesc de unde să facă rost de bani pentru a plăti.
Comuna Pomârla se află la marginea județului Botoșani, chiar la granița de nord a României cu Ucraina. Aici se află primul liceu de la țară pentru copiii de țăran, inaugurat la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu bani lăsați moștenire de marele hatman al Moldovei, boierul Anastasie Bașotă. Aici au predat mari junimiști, dar și profesori străini, pe cheltuiala boierului. Inițial institut academic, școala de la Pomârla a devenit liceu tehnologic în comunism, păstrându-și profilul după 1990.
Autoritățile locale au accesat, acum doi ani, fonduri europene, dar și guvernamentale pentru reabilitarea și modernizarea liceului, aproximativ 10 milioane de euro. După terminarea lucrărilor, liceul din Pomârla este unul dintre cele mai moderne licee rurale din România, scrie Adevărul.
La finalul lucrărilor, s-a ajuns însă la concluzia că, după ce s-au cheltuit atâția bani, liceul nu poate fi dat în folosință fiindcă nu există fonduri pentru achitarea unui transformator, impus de operatorul de curent.
Autoritățile locale spun că se așteptau cumva să li se ceară un transformator separat pentru liceu, având în vedere că tot consumul electric produs de laboratoare, săli de clase și campus se ridică la peste 180 de kw, însă prețul transformatorului i-a lăsat cu gura căscată. Respectivul dispozitiv electric trebuie achitat la operatorul de energie electrică și costă cât bugetul comunei pe un an întreg.
„Păi este aproape cât bugetul întregii comune prețul la transformator. Adică noi, într-un an de zile, asta facem, un transformator. Dar ce facem cu întreținerea comunei, facturi și alte cheltuieli necesare? Găsim noi soluții, dar este o soluție delicată”, spune Dumitru Chelaru, primarul din Pomârla.
Fără transformator, Primăria nu poate da în folosință liceul pentru care a cheltuit o sumă impresionantă.
„La ce consum de energie este acolo, fără transformator nu se poate. Este cumva ciudat, pentru că tot noi trebuie să plătim și pentru transformator, deși vom plăti ulterior facturile la energie. Ca să nu plătim, ar trebui să așteptăm trei ani, și operatorul ne pune el transformatorul, dar nu mai putem aștepta atâta cu deschiderea liceului, vă dați seama, să rămână așa nefolosit! Va trebuie să-l plătim cumva”, spune edilul.
Liceul de la Pomârla beneficiază, pe lângă reabilitarea completă a clădirii, de o serie de facilități educaționale moderne. De exemplu, laboratoare digitalizate dotate la standarde europene. În plus, fiecare sală de clasă are table inteligente cu ecran tactil, videoproiectoare și mobilier modern. Liceul este alimentat cu căldură, prin intermediul unor pompe care folosesc energia termică a solului. Modernizarea propriu-zisă a clădirii a fost realizată prin PNDL, cu 1.4 milioane de euro, iar campusul liceului, cu fonduri europene, în valoare de aproape 10 milioane de euro.
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024