Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a organizat nu mai puţin de cinci licitaţii pentru achiziţionarea de combustibil lichid utilizat pentru încălzirea în tot atîtea centre de plasament care dispun de centrale. Însă, în ciuda eforturilor duse de conducerea instituţiei de a publica pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) procedura de licitaţie, de circa două luni de zile nu a fost depusă nici măcar o singură ofertă.
DGASPC are nevoie de o cantitate de 95 de tone de combustibil lichid, respectiv 70 de materiale lemnos pentru asigurarea căldurii pe perioada sezonului rece în 7 centre de plasament din judeţ aflate în subordinea instituţiei. Estimativ, capitolul bugetar pentru achiziţia acestor materiale este de aproape 275.000 de lei în cazul combustibilului lichid, respectiv 15.000 de lei în cazul lemnului. Motivul pentru care timp de 2 luni de zile, nu a fost depusă nici o ofertă pentru adjudecarea licitaţiei ar fi lipsa unor autorizaţii emise de Ministerul Finanţelor
către operatorii de astfel de materiale. „
DGASPC achiziţionează combustibil doar în regim scutit de la plata accizelor, iar aceste lucru se poate face doar de la antrepozitele fiscale. Iar antrepozitele fiscale au avut ceva probleme cu autorizaţiile. Am înţeles că începînd de azi s-a rezolvat problema şi miercuri am relansat prin Bursa Română de Mărfuri o altă licitaţie pentru achiziţionarea de combustibil pentru toată perioada de iarnă, în speţă avem 40 de tone de combustibil tip M şi 55 de tone de combustibil de tip III”, a declarat
Marius Budăi, şef serviciu achiziţii DGASPC. Centrele care urmează să beneficieze de combustibil sunt Adăşeni, Truşeşti, Ionăşeni, Pomîrla şi Leorda pentru combustibil lichid. La această oră nu sunt înregistrate probleme în centre, unde este furnizată căldură din rezervele rămase din sezonul rece precedent.