Suma alocată în acest an de Primăria municipiului Botoşani pentru achiziţionarea de flori care urmează a fi plantate în oraş este de 125.000 de lei noi. Pe lângă aceşti bani au mai fost alocaţi alţi 250.000 de lei pentru întreţinerea spaţiilor verzi. Spre deosebire de ceilalţi ani,în 2012 vor fi organizate licitaţii separate atât pentru plantarea de flori cât şi pentru întreţinerea spaţiilor verzi.
Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a afirmat că s-a luat această măsură pentru a nu mai exista discuţii cu privire la florăriile de la care sunt achiziţionate florile. „
Am separat achiziţia de flori de achiziţia de serviciu de întreţinerea spaţiilor verzi ca să nu mai existe discuţii că vine nu ştiu cine, că aduce nu ştiu cine florile că nu ştiu cine, ce face. Vor fi licitaţii separate, să dea Domnul să vină cât mai multe firme, am anunţat evaluarea, preţurile şi toate celelalte. Noi am trimis documentaţia către ANRMAP, acum depinde cât de repede ne-o aprobă”, a declarat
viceprimarul. Edilul a mai precizat că acţiunea de plantare a florilor în municipiu va începe din luna aprilie.