Un primar din Botoșani a oferit exemple de câțiva PNL-iști care ar putea fi buni prefecți.
Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla, consideră că PNL-ul are oameni care ar putea ocupa funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu.
„Au oameni competenți, pentru că îi cunosc, cel puțin patru-cinci. Cătălin Flutur, Cristian Roman, Marius Oroșanu, Cristian Achiței. Am dat patru nume care ar putea fi buni profesioniști și s-ar putea ridica atât cât trebuie la nivelul funcției de prefect”,
Dumitru Chelariu, coordonator Pro România Botoșani.
Chelariu susține că aceste persoane au ani buni în administrație locală, județeană respectiv în sfera juridică, sindicală și ca atare ar ști să gestioneze o asemenea funcție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
S-a adoptat: Guvernul mai dă o zi liberă angajaților de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
O mănăstire din Botoșani va fi restaurată: CÂND vor fi finalizate lucrările
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină izbită într-un cap de pod în această dimineață
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Medic din Botoșani, trei metode simple pentru a slăbi după excesul de sărbători
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile