Sindicaliștii din sănătate l-au adus la Botoșani pe Marius Sepi prim-vicepreședintele Sindicatului Sanitas pentru o serie de discuții cu conducerea Spitalului Județean Mavromati darși cu cea a Consiliului Județean.
Liderul național a petrecut în jur de 30 de minute în biroul președintelui CJ Botoșani, Gheorghe Sorescu.
”În urma întâlnirii cu președintele CJ Botoșani plecăm cu angajamentul ferm al dânsului că va purta discuții foarte serioase cu managementul Spitalului Județean Botoșani în așa fel încât cele două divergente, acordarea tichetelor de masă în integralitatea lor și rezolvarea problemei celor 111 colegi asistenți medicali care au luat gradul principal să fie rezolvate. Nu s-au stabilit niște termene foarte clare” – Marius Sepi, prim-vicepreședinte Sindicatului Sanitas.
Următorul pas a fost acela de consultări cu asistenții medicali nemulțumiți pentru a se vedea dacă vor fi continuate acțiunile stradale.
Poziția CJ Botoșani a fost de la bun început aceea că deocamdată capitolele financiare din buget nu permit operarea de majorări salariale.
”Acum depinde ce se înțelege prin sursă financiară. Bani în sistemul sanitar noi opiniem și considerăm că există, ideea este să vedem care sunt prioritățile conducerii spitalului. Pentru ca să ții 111 asistenți medicali care au crescut profesional prin acest grad și să nu-i plătești, o să vedem dacă dânsul va considera dacă este prioritar sau nu pentru managementul bun al spitalului” – Marius Sepi, prim-vicepreședinte Sindicatului Sanitas.
Ulterior, delegația de sindicaliști a intrat la prefect unde, de asemenea, a stat aproximativ jumătate de oră. (G.E.)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024