Liderul Sindicatului Alfa, Irina Mihalachi a afirmat că organizaţia pe care o reprezintă a pierdut deja un membru în cursul săptămînii precedente din cauza unei şedinţe care a avut loc pentru redistribuirea unor posturi, la care nimeni din cadrul sindicatului nu a fost invitat să participe de către conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
"Noi am anunţat conducerea instituţiei de constituirea Sindicatului Alfa"
Şi asta în condiţiile în care, conform legii sindicatelor, la astfel de întruniri trebuie să participe şi reprezentanţi ai sindicatului de la nivelul instituţiei în cauză. Din acest motiv, Sindicatul Alfa ar fi pierdut o membră care s-ar fi arătat dezamăgită de faptul că nu a fost reprezentată de nimeni în cadrul şedinţei de evaluare a angajaţilor pentru aceste posturi. „Cu toate că noi am anunţat conducerea instituţiei de constituirea Sindicatului Alfa, în 25 chiar am avut şi sentinţa, Judecătoria s-a pronunţat pe data de 18, nu ne-au chemat la acea testare, nu am fost prezenţi la nici una dintre etape. Din acest motiv, unul dintre instructori văzînd că nu este reprezentat la nivelul acelei testări s-a retras. Noi am contestat testarea şi modul în care s-a desfăşurat pentru că nu s-a respectat procedura legală”, a declarat Irina Mihalachi, lider Sindicatul Alfa. Ea a mai afirmat că, astfel se deduce că nu există un dialog social cu conducerea DGASPC care ignoră nou înfiinţatul Sindicat Alfa.
Membrii Alfa ar fi fost discriminaţi
„Considerăm că, conducerea Direcţiei a favorizat Sindicatul Impact pentru că în comisie au fost prezenţi doar reprezentanţi de la Impact şi automat cei care sunt membri la Alfa considerăm că au fost discriminaţi pentru că nu au avut reprezentare în acea comisie”, a mai spus Irina Mihalachi. De asemenea, sindicalista a mai afirmat că, întrebări sunt ridicate şi în privinţa modului în care au fost corectate respectivele lucrări de la testarea care a avut loc. Ea a mai ţinut să arate că, unul dintre instructorii care au participat la testare este vicepreşedinte la Alfa, iar conform legislaţiei în vigoare, pe perioada mandatului, postul pe care îl deţine este suspendat şi nu se operează modificări, lucru care de asemenea nu ar fi fost respectat. „Nici în acest caz nu a fost luată în considerare sesizarea făcută de noi, ei ne ignoră. Am făcut adresă, le-am înaintat sentinţa, nu ne-au chemat, nimic”, a încheiat liderul Sindicatului Alfa.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024