Conferința Județeană Extraordinară a PSD Botoșani, care a avut loc sâmbătă la Hotel Rapsodia, a fost deschisă și închisă de lidera organizației. Doina Federovici a avut cel mai lung discurs, DE peste 15 minute, dedicate în mare parte înfierării PNL-ului.
Social-democrata s-a străduit să creeze un tablou apocaliptic al României, de care răspunzători sunt bineînțeles Iohannis, Orban și PNL-iștii. Iată câteva declarații și expresii din alocuțiunea președintelui PSD Botoșani.
”Vor să pună mâna pe toată puterea din România și să nu mai respecte nici o promisiune”.
”Au un interes egoist, electoral” (anticipatele – n.r.).
”Prezintă date false” (privind dorința românilor pentru alegeri anticipate și scrutin în două tururi pentru primari – n.r.).
”Atitudini aventuriste, iresponsabile”.
”În trei luni au anulat toate măsurile de stimulare economică adoptate de PSD”.
”PNL joacă la ruletă viitorul România”.
”PNL îngroapă toate proiectele de anvergură inițiate de guvernarea PSD”.
”Dezastrul instaurat de PNL în doar trei luni”.
După trei luni de guvernare liberală, Doina Federovici a învinuit Guvernul PNL pentru că nu se modernizează drumurile Botoșani – Ștefănești și Botoșani – Târgu-Frumos, despre care a spus că PSD-iștii le-au lăsat ”pe tavă”, respectiv ”la cheie”.
Apoi, senatorul a vorbit în numele PSD-iștilor - ”Avem tot ce ne trebuie pentru a reveni la guvernare” – și al locuitorilor județului - ”Botoșănenii și-au dat seama că au fost înșelați de Iohannis, Orban și de toți liberalii”.
În fine, PSD-iștii care au părăsit partidul sunt oameni slabi și fără rezultate, iar de când a ajuns la guvernare formațiunea politică are foarte mulți membri noi.
Concluzia fusese spusă de fapt încă din startul discursului, în numele tuturor românilor.
”Nu este un secret pentru nimeni că botoșănenii și cetățenii din alte județe au început să regrete perioada când eram la guvernare. De trei luni de zile totul s-a oprit, atât la nivel local și național. Zero fonduri pentru drumuri, zero fonduri pentru continuarea obiectivelor de investiții locale începute în guvernarea PSD, zero autostrăzi, zero fonduri pentru Prima Casă, zero alocații dublate, zero pensii și salarii majorate. Asta este pe scurt guvernarea PNL”.
În afara guvernării tehnocrate, care a durat un an, PSD s-a aflat la guvernare șase ani și jumătate începând cu aprilie 2012, timp în care nu s-a realizat vreun metru de autostradă în Moldova și nici măcar nu s-a semnat vreun contract de execuție pentru drumurile Botoșani – Târgu-Frumos și Botoșani – Ștefănești, în ciuda promisiunilor făcute la Botoșani atât în 2017, cât și în 2019 de Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor de la cea dată.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024