Duminică dimineață, copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor s-a întâlnit cu aproximativ 75 de membri și simpatizanți în centrul celui de-al doilea municipiu al județului.
George Simion a intrat fără mască în Primăria Dorohoi și nu și-a pus-o nici măcar atunci când primarul Dorin Alexandrescu l-a primit având mască și vorbindu-i despre asta.
După o scurtă întrevedere cu edilul șef, liderul AUR a plecat în marș prin oraș. A trecut prin piață și pe alte străzi, coloana de manifestanți strigând în mai multe rânduri: ”Cine suntem noi? AUR! AUR! AUR!”
După ce au scandat până în apropierea lăcașului de cult, membrii AUR cu parlamentarul în frunte au intrat în Biserica Sfântul Nicolae.
Aici, George Simion, care își bazează aproape toate discursurile și ieșirile publice pe valorile creștine, s-a așezat în genunchi.
În timp ce credincioșii se rugau, în genunchi fiind George Simion și-a scos telefonul din buzunar și a început să îl ”butoneze”.
El a fost filmat în această ipostază chiar de cameramanii de la AUR.
După aceea, a plecat spre Botoșani unde s-a întâlnit cu AUR-iștii în curtea Bisericii Sfântul Vasile cel Mare, unde s-a apucat să facă ordine, așezând cu propriile mâini unii oameni.
Atât la Botoșani, cât și la Suceava liderul AUR a traversat de o mulțime de ori strada prin locuri nepermise, urmat fiind și de alți membri și simpatizanți ai partidului.
Într-o perioadă în care zeci de botoșăneni sunt amendați zilnic pentru că nu poartă masca ori pentru că traversează prin loc nepermis, nu a existat vreun polițist, jandarm sau polițist local care să ia vreo măsură.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai buni trăgători din Poliția Botoșani premiați la concursul de tir – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Becali este gata să-l dea afară pe fostul mijlocaș de la FC Botoșani, prima echipă care l-ar dori
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile