Se va face o analiză în cadrul Biroului Politic Județean pe marginea rezultatelor obținute la
alegerile europarlamentare, în urma căreia mai multe persoane ar urma să facă un pas în spate.
”Așa s-a întâmplat tot timpul după o rundă de alegeri. Facem o analiză, începem cu prima până la ultima organizație, începem cu membrii Biroului Politic să vedem implicarea lor, peste tot facem analize. Analizăm în primul rând implicare și aici vorbim de membri sau președinți de organizație”, a declarat
Florin Țurcanu.
Acolo unde însă procentul obținut de PNL este unul ridicat nu se va pune problema un or schimbări din funcție.
CITEŞTE ŞI:
Țurcanu, prima declarație după europarlamentare: Dar eu de ce să-mi dau demisia?
”Nu știu câți o să fie cei afectați, dar o să fie. În primul rând o să-i chem să discut cu ei să le spun să facă un pas în spate, dacă nu o să înțeleagă o să aplicăm statutul”, a mai spus
Florin Țurcanu.
Liderul PNL a exclus în mod vehement posibilitatea ca partidul să fi pierdut din voturi după alianța neoficială cu PDL.
”Exclus. Prima dată așa mă gândeam și eu, dar o alianță cu PDL la Brașov, la Bacău, peste tot pe unde a câștigat Mircea Diaconu? Doar PSD nu a obținut o victorie. Are 37%. Cu 37% nu poți câștiga alegerile prezidențiale, nu au cum”, a mai spus
Florin Țurcanu.
Liderul PNL a evitat să nominalizeze vreo persoană care să-l fi nemulțumit în campania de la europarlamentare.
(G.E.)
CITEŞTE ŞI:
Sorescu după alegeri: PSD-ul are o mare problemă