În discursul avut la startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Elisabeta Lipă a ironizat poziția din clasament a echipei FC Botoșani.
A făcut-o în urma declarațiilor lui Valeriu Iftime privitoare la numele marii sportive pe Sala Sporturilor de la Botoșani.
După ce din sală i s-a transmis că FC Botoșani se află pe ultimul loc în prima ligă, Elisabeta Lipă și-a accentuat criticile față de finanțatorul clubului.
A încercat să mai îndulcească atacul deputatul Marius Budăi: „Noi toți de aici iubim FC Botoșani pentru că FC Botoșani este echipa județului, indiferent cine o finanțează și ca atare, vă rog frumos să aplaudați FC Botoșani”.
Deși cu zâmbetul pe buze, intervenția nu a fost tocmai apreciată de marea canotoare care a cerut microfonul: „Mi-aș dori să fie o echipă performantă și cred că și aici este rolul nostru, că dacă ai un conducător care nu găsește strategia potrivită, are nevoie de ajutoare”.
Chiar și așa, Marius Budăi a continuat cu propriul discurs prin care a arătat că echipa trebuie susținută, pentru bucuria pe care o aduce fotbalul în comunitate.
„Felicităm pe toată lumea, eu am iubit FC Botoșani și când eram Divizia C și când era și în Divizia B și o iubesc și în Divizia A și sper să se întoarcă rezultatele. Pentru că acolo am copilărit, în blocul de lângă FC Botoșani, tatăl meu a jucat cândva la Constructorul Botoșani care este transformată în FC Botoșani, încă o dată: Hai, FC Botoșani”.
Din nou, Elisabeta Lipă a dorit să aibă ultimul cuvânt: „Mult succes antrenorului principal că-l cunosc foarte bine, știu cât este de luptător și știu că va și găsi soluția să scape, că a zis cineva aici că este pe ultimul loc. Da, ești pe ultimul dar poți să fii și pe primul”.
Meciurile FC Botoșani sunt evenimentele care adună cel mai numeros public la un eveniment.
Nu există o altă acțiune cu caracter public care să adune chiar și 7.000 de persoane în același loc, exceptând zilele orașului, organizate însă o dată pe an.
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024