Am scris şi marţi pe tema moţiunii, numai că, între timp, a apărut un element de noutate. A apărut o pagină web, Listaruşinii.ro în care sînt prezentanţi parlamentarii care au votat împotriva moţiunii. Printre aceştia se regăsesc şi cei patru portocalii de Botoşani, plus Câmpanu, care cînd e în Parlament e independent, cînd iese din el e vicepreşedinte la UNPR.
Acum nu ştiu ce impact o să aibă lista asta pentru că, mă uitam de exemplu peste colegiul de Darabani a lui Stelică Strugaru, fost pe la PRM, actual om de afaceri şi parlamentar de PDL. Regăsim acolo „patria cuţitarilor”, adică Vorniceni, Adăşeni, comuna aia înfiinţată acum vreo cinci ani, Mitoc sau Rădăuţi Prut, prin zona cărora trece singurul drum naţional neasfaltat din Botoşani. Şi întrebarea e : are tanti Frosina de acolo PC şi net să vadă că Stelică al ei a pus umărul la scăderea pensiei?
Asta e o discuţie. A doua, poate cel puţin la fel de importantă, este dacă unui parlamentar trebuie să îi fie ruşine de modul în care a votat. Mă gîndesc mai ales la cei mai tineri, care încă mai au părinţi. Ce-o să le spună? „Mama, am primit ordin de la partid, las’ că-ţi dau io un ban acolo”? Sau o să le explice mecanismul ăla pus pe tapet de Boc, că, de fapt, PDL-ul n-are nici o vină, doar că decontează acum 20 de ani de economie aiuristică, iar decontarea asta, curat ghinion, se suprapune peste criza mondială.
Nu ştiu ce-o să le spună, dar bănuiesc că n-o să le fie ruşine, dacă le era votau altfel. Adică, la cîte dovezi de nesimţire am avut de-a lungul timpului din partea parlamentarilor, mi-i greu să cred că vreunul dintre cei antimoţiune o să roşească în faţa alegătorilor. Poate că o s-o facă însă părinţii, fraţii, surorile, poate chiar copiii lor. O să poarte, bănuiesc, o bună bucată de vreme stigmatul ăsta : “ăsta-i fiul lu’ ăla care mi-a tăiat pensia, băga... beep, beep, beep”. Măcar pentru ei ar trebuie să le fie ruşine. Măcar pentru ei ar trebui ca lista să fie una a neruşinaţilor. A unor neruşinaţi care, în loc să taie din bugetul Administraţiei Prezidenţiale, a Secretariatului General al Guvernului, să taie din pensiile uriaşe ale magistraţilor, să taie cheltuielile de funcţionare ale ministerelor care au crescut faţă de anul trecut, au preferat, doar că să nu se pună rău cu şefii de partid şi să nu mănînce pîine neagră de Opoziţie, au preferat deci să umble inclusiv la pensia mamei sau a tatălui. Dar nu spunea cineva că politica e o curvă... ? Aşa că, atît cît poţi, ia şi i-o trage.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024