Dacă vă gândiți să mergeți pe litoralul românesc ca să auziți marea, scoateți-vă rapid chestia asta din cap. Fiindcă pe mirobolantul mal românesc al Mării Negre se aude orice, numai valurile produse de Black Sea nu se fac auzite. Sunt acoperite de maneliști, vânzători ambulanți, motoare turate la maxim. Dar mai ales de multă nepăsare și nesimțire a unor oameni care au primit de la divinitate un cadou de neprețuit pe care își fac nevoile.
Iar cel mai bun exemplu este tocmai plaja... Care te întâmpină cu un panou în care la loc de cinste este trecut programul. Ora la care se închide este 19:00. Doar pe panou însă pentru că realitatea este cu totul alta.
De cum ți-ai făcut intrarea te ia în primire un nene despre care trebuie să vă mărturisesc că nu mi-am dat seama nici după o săptămână dacă era mereu băut sau pur și simplu așa are el un aer mai... alcoolic. Sigur este însă că mereu are o țigară în gură pe care n-o dă jos nici atunci când îți explică programul plajei. Și da, chiar este de povestit despre asta, că orarul de pe panou este una, iar realitatea alta.
”La ora 18:00 strângem saltelele”, ne anunță cu un aer de general de plajă care prezintă ordinea de zi unui recrut.
”Păi la intrare scris ora 19:00”, îngaim și eu ceva.
Ei da...
”Noi ridicăm saltelele la 6 după-amiază, că mai avem de strâns și noi pe aici, apoi mai trebuie să mergem vreo două ore până unde stăm cu chirie. Și mâine dimineață iar de la capăt”.
Să ne înțelegem, asta îi spune unor oameni care au făcut vreo 10 ore de acasă până la Mamaia și cărora nu le decontează nimeni jumătatea de zi din cazare pierdută pe drum.
Dar dacă omul vi s-a părut de-un tupeu nemărginit, stați că n-ați auzit încă totul. Nesimțirea în stare pură este patroana plajei, o blondă între două vârste cu aere de divă de Saint-Tropez care abia așteaptă pe la 4 – 5 după amiaza să se înnoreze puțin ori să cadă câteva picături de ploaie.
Imediat se activează și trece pe la fiecare și începe să îi închidă umbrela, apoi se apucă de strâns saltelele jegoase de pe șezlonguri. ”D-nă, nu o să plouă, o să vedeți”, încearcă să îi taie avântul un bărbat care o privește perplex. ”Lasă dom'ne că știu eu mai bine, când o începe să mi le ia vântoasa ai să vezi atunci bucurie”.
Fără îndoiala că ”bucuria” n-a mai venit, dar oamenii au cam fost fugăriți pe la hotel. N-o doare pe ”divă” capul că oamenii au plătit în prețul camerei și accesul la plajă. Iar când te plângi recepționerei primești o privire tâmpă și un răspuns pe măsură: ”Nu știam, acum aud asta (pe bune?!?). Am să informez managementul”.
”Managementul” ar trebui probabil informat și despre faptul că plaja este un fel de bazar. Și pe bune că nu este vreo exagerare.
”Numai aici și numai acum vă mai puteți cumpăra bilete cu rânduri și locuri rezervate la mega spectacolul verii...”
Urlă la portavoce un constănțean căruia i s-a cojit deja pielea de la atâta bronzat involuntar.
Face reclamă la tradiționalele spectacole de pe litoral în care artiștii (tot ăia de acum cinci, 10, 15, 20 de ani) fac un playback penibil pe bani frumoși.
Invariabil, răgetul din portavoce se termină cam așa: ”și inegalabilii comici Romică Țociu și Cornel Palade”.
Prin 2005 când am fost la mare, deja erau ”inegalabili”. Au trecut degeaba 15 ani, că tot nu i-a... egalat nimeni.
În fine, termină nenea cu spectacolul, începe urletul cu bărcuța. Mi-a țipat ăla în ureche o săptămână ”poezia” prin care îmbia lumea să se urce în ”super croaziera” la... 50 de metri de țărm, că aproape înotai până acolo, de am învățat-o fără să vreau. Hai să v-o spun, sunt convins că vă doriți cu ardoare asta.
Haideți nu mai beți o bere și faceți-vă o plăcere
Haideți nu mai beți o cola și plimbați-vă cu iola
Nu mai dați banii pe prostii și plimbați-i pe copii
Pentru fete părăsite avem locuri gratuite
Chiar și domnii cu burtica pot să urce fără frică
Pentru doamne divorțate avem locuri mai în spate
Luați-vă copiii de mânuță și urcați-i in bărcuță
Pentru domnii cu mustață avem locuri mai în față
Pentru fetele bronzate avem locuri garantate.
Nu-și termină bine de recitat minunata creație băiatul cu bărcuța că vine fata cu ”meereeee glazurate aveeemmm. Meeereeee glazurate”.
Pleacă fata cu merele, vine fata cu ”pu-fu-leeeeeeețiii aveemmm. Pu-fu-leeeeețiii aveemm”. Fata asta tuciurie oricum e dată încolo de organizată. Bagă banii în chiloți, pe la spate, și apoi tot cu ”mânuțele astea două” începe să împartă pungile de pufuleți. Chiar n-aș fi vrut să văd scena asta, dar n-am fost inspirat să închid ochii la timp, ce să-i faci. Bine, dincolo de faza cu banii în lenjeria intimă, afacerea e una ca lumea. Păi la 4 lei punga de pufuleți cum să nu fie?
Pleacă și fata cu pufuleții, vine tacticos băiatul cu ”gooogoooșiiii aveeemmm. Gooogooșiii aveeeemm”. Face kilometri cu tava în mâini pe o briză puternică de mijloc de august că nu-ți mai dai seama dacă sunt acoperite cu zahăr sau nisip.
Dar atenție că se petrece un moment important! Vine un jandarm și îl escortează în afara plajei. Îmi spun în gând că este un prim pas, minuscul, insignifiant, nesemnificativ, dar un prim pas spre normalitate. Dar gândul nu durează decât preț de vreo cinci minute. Comerciantul ambulant reapare cu aceeași tavă și pășește tacticos pe plajă: ”gooogoooșiii aveeeemmm”.
Pleacă el, vine o tanti cu sticle de nămol. Pleacă tanti cu nămolul, vine fata cu scoicile. Pleacă fata cu scoicile, vine băiatul cu pietrele.
Și când te gândești că ai scăpat de toți, vine iar ăla cu portavocea, ”mega show-ul verii” & ”inegalabilii comici” și o iei de la capăt.
Iar pe toți îi acoperă avionul cu reclame la aparate de aer condiționat și case de pariuri care cât e ziulica de mare zboară dus-întors deasupra plajei.
Dacă totuși trăiești bucuria a cinci minute fără vreun vânzător ambulant, atunci o auzi pe patroană cum țipă la nenea cu saltelele. Și cum el începe să izbească și să se plângă turiștilor cât de oropsit este el și cum n-o să mai vină la serviciu de a doua zi. Că doar fix de asta au făcut oamenii sute de kilometri, să-i audă lui văicărelile.
Nu știu cum se face, dar supărarea îl părăsește de fiecare dată până a două zi dimineață și vine iar la treabă. Oricum, când îi trece lui îl apucă nervii pe colegul lui, scos din sărite că plaja vecină a ieftinit șezlongurile: ”la 15 lei frățică mai bine închizi plaja”. Cap de economist, ce mai. Vă dați seama, între două saltele a făcut el un calcul de afacerist versat și i-a ieșit pe minus, așa că s-a apucat de dat indicații de business festivalier.
Și dacă prin minune au tăcut toți e degeaba, marea tot n-o auzi. Urlă muzicile în megafoane. Da, ”muzicile”, chiar asta am vrut să spun pentru că îți cotropesc timpanele din toate direcțiile. Plajele sunt înguste în zona asta și undele se întrepătrund. Aici e house, acolo sunt manele, dincolo e ”Să nu-mi iei niciodată dragostea”. Și peste tot e ”Djeale, djeale, djeale”. Păi ce, credeați c-a plecat în cosmos Costi Ioniță?
De altfel, stațiunea asta e un soi de club gigantic în aer liber. Pe oriunde pășești auzi concomitent câte trei-patru-cinci melodii. Aici fiecare vânzător ambulant, de la cel cu șepci și ochelari de soare până la cel cu ”tatuaje temporare rezistente la apă” o fac pe-a DJ și bagă muzica lor. O nebunie...
Din peisaj bineînțeles că nu lipsesc peruanii, indienii sau ce mama lor or fi ăia cu pene în cap care se scălâmbăie seara de seară, fac un playback mai nesimțit decât al artiștilor de la ”mega spectacolul verii” (da, uite că există și așa ceva) și care la fiecare cinci minute de cântat se opresc să-și facă reclamă la un CD care ți-l vând cu ”numa' 30 de lei”. Ce mai, o nimica toată.
Plus terasele, plus ”împinge tava” cu ”cel mai bun meniu de pe tot litoralul” (ăsta e la toate autoservirile, nu vă munciți să îl căutați), plus magazinele alimentare din care în realitate se revarsă costume de plajă și tot felul de figurine gata umflate, numai bune de cumpărat pentru copii. O combinație de stațiune discotecă – stațiune bazar. Oricum, un prost gust de proporții în care până și operatorii ecologici de la firma de salubrizare s-au apucat de afaceri.
După vreo oră de mers, când în sfârșit am găsit o bancă liberă (cleioasă, plină de rahat de pescăruș, ce-i drept) și îndrăznesc să mă așez pe o margine de scândură, cine credeți că se oprește cu roaba plină de deșeuri taman în fața mea, la maxim un metru de mine? Un angajat al societății de salubrizare, căruia oricum nu are rost să îi spui ceva că ascultă muzică la căști. Doar v-am spus că aici fiecare e cu muzica lui.
E trezit din visare de un taximetrist cu care o pune de-un târg. Îi dă câțiva saci de gunoi (nefolosiți, bineînțeles) și primește în schimb 10 lei. Business frate! Și te mai întrebi de ce spațiile verzi sunt pline de mucuri de țigări, ambalaje de chipsuri, sticle, doze și ce vă mai trece prin cap, iar drumul de mai puțin de o sută de metri spre plajă îl faci prin mirosuri pestilențiale și saci din care dă gunoiul pe din afară. Bine, ”spațiul verde” este mai mult un fel de-a spune, iarba este arsă de soare, netunsă, insalubră, te împiedici în liane.
La hotelul de patru stele, zi de zi timp de o săptămână, micul dejun este exact același, că prin a cincea zi am ajuns să regret vremurile din armată când mâncam fasole la 6 jumătate dimineața.
În numele coronavirusului, bufetul suedez s-a transformat într-un bufet... constănțean în care oamenii stau la coadă, spun ce vor, iar după tejghea chelnerii le pun în farfurie.
Asta cu soliciți ce vrei este însă mai mult un fel de a spune. Teoretic ai câteva feluri, practic după vreo câteva zile ai învârtit toate variantele și tot la aceeași mâncare uleioasă ajungi. Este ca la alegeri, teoretic avem o mulțime de opțiuni de vot, practic ajungem să îi înjurăm pe fiecare în parte, că ne-am săturat de toți.
Bine și unii meseni îți taie pofta de mâncare. În mijlocul terasei o ceafă rasă tocmai își aruncă șlapii din picioare, își trage un scaun și își urcă tălpile pe el. Apoi își aprinde o țigară și începe să dea fumul afară spre cine apucă. Relaxare nene...
Neveste-sii i se pare totul normal. Ce să-i ceri de altfel unei femei care își ridică toată fusta (bănuiesc că nu vrea să și-o boțească fiindcă de excitat pe cineva e mai greu la anii ei) și se așază direct cu chiloții pe scaun?
Grețoșenia este completată de alți turiști – mă rog, unii dintre ei, așa mai măslinii și parcă mai mulți ca niciodată – care se comportă ca atare. Oamenii ăștia confundă micul dejun cu nunta. Cară un băiețas la masa lor de spui că își sărbătorește ziua de naștere la 9 dimineața. Parcă n-au mâncat de la revelion. Iar mâncatul oricum nu se termină pe terasa restaurantului.
Lângă ușa liftului scrie negru pe alb că, ”pentru prevenirea răspândirii Covid în ascensor vor urca doar membri din aceeași familie”.
Pentru oamenii ăștia cu haleală multă ”familia” sunt și turiștii de la 2 și ăia de la 3 și cei de la 4.
O tanti cu fusta până în pământ care după ce a transformat mic dejunul într-un veritabil festin clădind pe masă felurile de mâncare și luând ”la pachet” în cameră încă o farfurie plină cu d-ale gurii, cheamă liftul. Sunt două lifturi, ca să fie clar. Cel la care am așteptat noi vine primul. Când vede, piranda sare ca arsă cu tot cu ditamai farfuria de la liftul din fața ei, ne ia fața și intră în cel la care așteptam noi de vreo cinci minute. După care, cu un tupeu desprins parcă din Centrul Vechi, ne întreabă, abia zărind-o după munții de mâncare din farfurie: ”Da' voi nu urcați?”.
O fi mătușă-mea și încă n-am aflat eu.
Seara, ca și cum n-ar fi suficientă poluare fonică în stațiune, pe o scenă în aer liber montată de administrația locală se produc câteva tinere talente care falsează de-ți vine să te bagi cu capul în apă și să nu le mai auzi. Apoi se produce spectacolul ”Capra cu trei iezi”. Da, pe la 9 – 10 seara, ce, vi se pare prea târziu pentru un teatru de păpuși?
La care teatru ”distanțarea socială”, transformată de câteva săptămâni în ”distanțare fizică” reprezintă chintesența luptei anti Covid-19 în România. Organizatorii au delimitat un perimetru cu gard și au montat câteva bănci unde, într-adevăr, oamenii vizionează spectacolul... distanțați. Este însă doar o oază de respectare a regulilor într-un deșert de nepăsare și miserupism. Sute și sute de oameni au luat gardurile cu asalt, părinții își ridică în brațe copiii să vadă capra, lupul și iezii, se îmbulzesc oamenii la poze ca la ajutoarele sociale.
Și acesta este seara imaginea întregii stațiuni: mii și mii de oameni înghesuiți la plimbare, terasele sunt arhipline, cozi la șaorma, la dat cu toporul (jocul ăla stradal pentru copii), la farmacii și la te miri ce. Măști vezi poate mai multe decât te aștepți într-o atmosferă desprinsă parcă dintr-o altă lume, numai că în bună parte joacă rol de bavețică, de cotieră și chiar de șapcă. Bine, dacă nu ți-ai luat un pachet de maști de acasă ești pierdut. La prima farmacie în care intri afli că prețul este de 7 lei. Masca, nu pachetul, că doar e suflată în aur.
Peste toate, un aer de superioritate, în care Covid-ul este luat la mișto cu tot cu reguli. ”Avem deschis până la 11 noaptea. Cu șpagă stați și până la 12”, strigă amuzându-se de unul singur un șaormist.
Dacă scapi cu viață din forfota asta generală nu trebuie însă să răsufli ușurat. În liftul hotelului de patru stele afli de pe afiș că data următoarei verificări tehnice a ascensorului este 29.89.2020. Deci cumva în luna... augtembrie. Oricum, până ce se termină vara și pleacă turiștii e OK, nu cade nimeni în cap.
În cameră, aerul condiționat este mai mult obiect de decor și ca să nu te sufoci deschizi ușa balconului, moment în care te izbește ”Djale, djale, djale” dintr-o parte, Kylie Minogue – ”Can't Get You Out Of My Head” din cealaltă, ”Am prieteni și dușmani” din față, un house din spate.
E 12 noaptea, se face 1, apoi 2, muzica nu se mai oprește. Pe terasa hotelului e alt chef. Sunt două mese cu vreo 20 de oameni claie peste grămadă, așa, să moară doctorul Arafat de ciudă.
Pe la 3 noaptea opresc muzica și încep bancurile cu moldoveni: săraci, proști, inculți, analfabeți, puturoși, înapoiați.
Moldovenii ăia proști care le umplu lor buzunarele vară de vară în mizeria asta de litoral.
Dar trece ea și pandemia asta și nu ne mai vedeți așa mulți pe acolo.
Servicii de toată jena, manele peste tot, gunoaie așijderea, nesimțire, tupeu și țigănie, totul însă la prețuri mai scumpe decât pe Coasta de Azur.
Hai, v-am pupat pe litoral, nici cu 10 pandemii și 15 granițe închise nu mă mai prindeți prea curând pe acolo.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
